Judeţul Botoşani are cel mai nordic cuib de barză din patrie, au conchis niscai specialişti. După cum vă puteţi închipui, acesta este meritul de necontestat a lui nea Costică cel Neputincios, preşul cejeului, care a lăsat în paragină drumurile judeţului de la care ia salar barosan, astfel încât în nord numai berzele şi elicopterele Smurdului mai pot ajunge în condiţii de siguranţă. Tot datorită lui este de aşteptat o creştere a natalităţii şi o scădere a migraţiei forţei de muncă, asta tot în nord şi tot din motive de lipsă şuşăle. Lucrurile se vor schimba curând, cel puţin din punctul de vedere al natalităţii, iar asta nu pentru că nea Costică va repara vreun centimetru de drum, ci pentru că pleacă berzele la căderea toamnei. Dar sunt şi veşti bune, tot legate de drumuri: la anul vine primăvara iar berzele se vor reîntoarce.
Record mare
De MonitorulBT
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Puls
S-a dat liber la medici
Iar a venit DNA să caute medici, că vin alegerile și nu poate să-i caute pe politicieni. Să sperăm că numa deocamdată, poate după...
Puls
Începe reforma
La regia de apă deja se văd începuturile reformei. Pentrru început s-a mărit un pic remunerațiile la oamenii din consiliul de administrație, că prea...
Puls
E combinație, bre
S-a întors în politică, după luni de rugăciuni și urări de sărbători, Marius de la pesedeu, supranumit sunătorul de la miezul nopții. Acuma e...
Puls
Trenule, mașină mică
Cică se bagă la Botoșani și la alte 20 de orașe un program de trenuri cu care poți face și naveta, că merg mai...
Puls
La loc comanda
După procese de gândire pe care nu le-am sesizat, autoritățile de la primărie a zis că s-a revenit și nu mai presară meșteri populari...
Puls
Salvarea pământului, cu poze
Doamna Doina de la pesedeu a salvat pământul și anul ăsta, de ziua lui. A apărut și pozele aferente, nu se știe din ce...
Puls
Prin parc, la târg
Se face târgul meșteșugarilor la noi anunță un banner de pe pietonal. Dar pentru că pietonalul nu e gata încă, se face în parc,...
Puls
Când necazul nu vine singur, ai pariat greșit
Primarele Verginel de la meminescu, pe lângă necazul recent cu DNA care iar s-a luat de el (fără motiv, evident), a mai dat peste...
Puls
Ba ești pregătită
A anunțat doamna Doina de la pesedeu pe feisbuc că colega ei de partid Cristina, care era subprefect pe vremuri, acu a ajuns la...
Puls
S-a modificat schimbarea
Sătul să tot i se spuie că freacă duda la cejeu de juma de an, Valy a strecurat o hotărâre de contorizare pe stil...
Puls
Sprijin de neclintit
Sanatoriul Cătălin de la haur a comunicat presei, contracost, că-l susține pe Jorj la prehedinția patriei, pre motivul 1. Că-i maaare patriot și 2....
Puls
Lipsește coronița deocamdată
Don primare Cosmin a loat, la nuș ce gală pe țară de-a primarelor une tăți au primit câte ceva (că doară au cotizat), premiu...
Puls
Pre(a)destinare
Primarele de la meminescu a fost lăsat slobod de giudecătorii din Suceava, că cei locali, care știu ce-i poate pielea, poate că ar fi...
Puls
Floricele mii
Pre bulevard au apărut lalele, lalele, frumoasele mele, vorba cântecului. O fi dat din nou iubirea în don primar Cosmin, că-i sezonul potrivit. Deci...
Puls
Meserie în familie
Primarele Verginel de la meminescu, plus fostul coleg liberal de la Flămânzi, că Verginel a trecut neinspirat la pesedeu, nu mai au voie să...
Puls
Instincte de politician
După ce a pus subprefect un tânăr politician promițător, dar cu antecedente penale, doamna Doina, senatorița de la pesedeu, a luat iar frânele partidului...
Botoșani
cer fragmentat
19.4
°
C
19.6
°
19.4
°
45 %
3.6kmh
52 %
mie
23
°
J
22
°
vin
19
°
S
24
°
D
28
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.
EDITORIAL
Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...
EPIGRAMA ZILEI
La balamuc tv niște niște ciudate
Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia
Că România e-n realitate
Cum e Realitatea-n România...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
Ei vezi stimabile , de ce in unele situatii a lumii contemporane sunt de stimat socialistii , astia in majoritatea cazurilor inlocuiau neputinciosii iar jecmanitorii erau ascunsi ani buni la puscarie si averile confiscate . In statul nostru , in noua orinduire de 29 de ani se constituie o clasa de burjui , conform standardelor capitaliste moderne , de unde aceasta clasa dominatoare ca eram mai toti egali , a reiesit majoritatea din ……………………. vedem rezultatele si concluziile si le trage fiecare .
Nea Costiica sau “presul cejeului” este si deceptia mea, ca si a multora. Omul este cam demult obosit, ii miroase a pensie si nu mai vrea sa faca nimic pentru judet. Dar il apreciez pentru un singur lucru: macar a fost capabil sa urmeze cursurile unei universitati la zi, sa se faca intelectual prin studii cu pregatire intensa, nu cumparand diploma de bacalaureat (!), de licenta, de master. Cu siguranta ca a fost un hidrolog bun, in acest domeniu fiind pregatit. Dar, odata ce a inaintat in varsta, e posibil sa- si fi pierdut interesul pentru a mai fi util societatii. Interesul lui e acum starea lui de sanatate, familia, nepotii… O.K. E pe tusa. Si e si corect sa fie asa. Dar nu e corect sa fie presul tampitilor “intelectualizati” peste noapte!!!
Dar ceilalti pe care i- am mai avut ce- au facut la cejeu in afara de invarteli in foloase proprii? La fel si in cazul primariilor si CL. Ce se vede prin oras, prea putin zgariat p- ici, pe colo. Iar la nivel de judet chiar jenant. In 29 de ani s- a dormit in papuci pur si simplu cand a fost vorba sa se faca ceva pentru Botosani. Dar s- au ingrosat conturile si s- au inmultit vilele hotilor.