Judeţul Botoşani are cel mai nordic cuib de barză din patrie, au conchis niscai specialişti. După cum vă puteţi închipui, acesta este meritul de necontestat a lui nea Costică cel Neputincios, preşul cejeului, care a lăsat în paragină drumurile judeţului de la care ia salar barosan, astfel încât în nord numai berzele şi elicopterele Smurdului mai pot ajunge în condiţii de siguranţă. Tot datorită lui este de aşteptat o creştere a natalităţii şi o scădere a migraţiei forţei de muncă, asta tot în nord şi tot din motive de lipsă şuşăle. Lucrurile se vor schimba curând, cel puţin din punctul de vedere al natalităţii, iar asta nu pentru că nea Costică va repara vreun centimetru de drum, ci pentru că pleacă berzele la căderea toamnei. Dar sunt şi veşti bune, tot legate de drumuri: la anul vine primăvara iar berzele se vor reîntoarce.
Record mare
De MonitorulBT
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Puls
Să sărbătorim în dungi
După Ziua Tricolorului şi Zilele Eminescu, la Botşeni (unde în lipsa unei universităţi s-o făcut alfel de facultate, mai la marginea oraşului) s-o sărbătorit...
Puls
Inundaţi de prostie
În cea mai recentă şădinţă de CJ de la Boston, pesede o votat alături de haurişti (adică fix cum doreau ei de fapt să...
Puls
Fără violenţă
Chiar dacă şirul nesfârşit de alegeri, cu toate prelungirile lui plus loviturile de la unşpe metri s-o terminat demult, aleşii boborului din CeLe-ul botoşănean...
Puls
Secretul succesului
Cică la Modern Calor, cu cât socetatea merge mai prost, cu atât şăfii iau mai mulţi bani. Ei bine, acum vă este clar de...
Puls
Ca pe roate
Ştiţi otobuzele alea electrice cu care s-o lăudat şăfii din primărie c-o venit în Boston? Ei bine, alea o să stea mult şi bine...
Puls
Încă un competent de la trandafiri
Grindeanul pus şăf interimar peste famiglia pesedistă a spus la învestirea guvernului că îşi toarnă şi el un pic de cenuşă în cap. Că...
Puls
Du-te vino!
Cică fotbaliştii cu piciorul de la FC nu mai vor să ne dea emoţii aşa mari ca-n ultimele doo sezoane, când numa Dumnezeu ştie...
Puls
Gura păcătosului
Înainte de a se nominaliza în sfârşit un nume de premier, încă se punea problema dacă Bolojan o să fie alesu şi dacă o...
Puls
Gura păcătosului
Înainte de a se nominaliza în sfârşit un nume de premier, încă se punea problema dacă Bolojan o să fie alesu şi dacă o...
Puls
Să ne mai lăudăm un pic
Dacă te uiţi pe feisbucu lu doamna Doiniţia, ex preşedinţiţa de la CJ, ai impresia că doamna e încă prezidentă. Că acolo scrie numa...
Puls
Negociem, negociem
Cine a prins glas de când se face negocieri pentru noul guvern? Aţi ghicit, fostul ministrel al Şuncii Budăi, care critică în stânga şi...
Puls
Trocada guvernamentală
Face ce face pesedeu şi tot se lipeşte de guvernare ca timbru de scrisoare. Cică în mandatul lu Nicuşor o să avem decât fro...
Puls
Păzea. Doiniţa ne vrea binele
Nu trece o zi fără ca Doiniţa, fosta preşedinţiţa de la CJ, actualmente şăfă numa la pesede, să nu se laude. Aşa aflăm par...
Puls
Costel e pă Franța
Fostul deputat Costel de la peneleu, și fost președinte la peneleu, actualmente președinte la vânători a plecat un pic în contumacie, până termină de...
Puls
Lasă că zic eu
Profitând de faptul că Valeriu, președintele de la cejeu, e plecat încă într-o deplasare, Doinița, ex-președința de la cejeu, anunță ea că se face...
Puls
Mărirea și decăderea valorilor
Alejandra, ex deputata de la pesedeu și pupila Doiniței a ajuns administrator public la Frumușica. Banii sunt buni, că statul e darnic, e drept,...
Botoșani
cer senin
15.6
°
C
15.6
°
13.9
°
67 %
2.7kmh
1 %
mie
29
°
J
30
°
vin
32
°
S
25
°
D
21
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.
EDITORIAL
Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...
EPIGRAMA ZILEI
„E lung pământul, ba e lat”-
A scris Coșbuc despre toloacă
Și uite-așa i-a conturat
Pe Klaus și Șoșoacă...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
Ei vezi stimabile , de ce in unele situatii a lumii contemporane sunt de stimat socialistii , astia in majoritatea cazurilor inlocuiau neputinciosii iar jecmanitorii erau ascunsi ani buni la puscarie si averile confiscate . In statul nostru , in noua orinduire de 29 de ani se constituie o clasa de burjui , conform standardelor capitaliste moderne , de unde aceasta clasa dominatoare ca eram mai toti egali , a reiesit majoritatea din ……………………. vedem rezultatele si concluziile si le trage fiecare .
Nea Costiica sau “presul cejeului” este si deceptia mea, ca si a multora. Omul este cam demult obosit, ii miroase a pensie si nu mai vrea sa faca nimic pentru judet. Dar il apreciez pentru un singur lucru: macar a fost capabil sa urmeze cursurile unei universitati la zi, sa se faca intelectual prin studii cu pregatire intensa, nu cumparand diploma de bacalaureat (!), de licenta, de master. Cu siguranta ca a fost un hidrolog bun, in acest domeniu fiind pregatit. Dar, odata ce a inaintat in varsta, e posibil sa- si fi pierdut interesul pentru a mai fi util societatii. Interesul lui e acum starea lui de sanatate, familia, nepotii… O.K. E pe tusa. Si e si corect sa fie asa. Dar nu e corect sa fie presul tampitilor “intelectualizati” peste noapte!!!
Dar ceilalti pe care i- am mai avut ce- au facut la cejeu in afara de invarteli in foloase proprii? La fel si in cazul primariilor si CL. Ce se vede prin oras, prea putin zgariat p- ici, pe colo. Iar la nivel de judet chiar jenant. In 29 de ani s- a dormit in papuci pur si simplu cand a fost vorba sa se faca ceva pentru Botosani. Dar s- au ingrosat conturile si s- au inmultit vilele hotilor.