marți, aprilie 16, 2024
AcasăPulsUltima esenţială

Ultima esenţială

Fostul deputat Marius, avansat ministru de Doiniţa, s-a rătăcit pe holurile din clădirea guvernoiului, cu care nu este încă familiarizat. Şi cum bântuia el aşa, fără vreun ţel, s-a întâlnit cu un cârd de ziarişti care l-au întrebat care-i treaba cu ordonanţa ce jupeşte, printre altele, băncile comerciale de parale. Băiet cinstit, el a zis că da, se dă, jurnaliştii au lansat grabnic porumbelul pe piaţă iar bursa de valori a mai icnit un pic pe roşu, de vreo câteva sute de bulioane de euroi. Aşa a câştigat Marius o bătălie cu capitalismul, dar acesta-i numai începutul, că mai trebuie doar vreo două victorii ca astea ca să vină şi sfârşitul. Mai întâi al guvernării şi mai apoi al ţării, cu condiţia ca ăl de pleacă ultimul să stingă lumina.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
12.7 °
9.4 °
88 %
1.6kmh
34 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...