marți, aprilie 16, 2024
AcasăPulsAndreea se întoarce

Andreea se întoarce

Consiliera Andreea de la pesedeu a venit la ședința de la primărie. Cum care, dom’le, duduia de lucrează la minister la Bucureşti, că avem valoare, dar e şi consilier local, că iubeşte oraşul. Și numa’ ce a început ședința că a și sărit Andreea la gâtul primarelui Cătălin, că-și bate gioc de premiul Eminescu. Cum rar am văzut așa explozie de patriotism local, ne-am uitat să vedem de unde vine. Și-am găsit. Ieri primarele nu a avut ce face și a zis că duduia Andreea a evaluat un director de teatru, ăla a dat primăria în giudecată și a câștigat, drept pentru care bani dați înapoi, pus la loc în funcție. Adică nasol. Și deodată o fi simțit probabil duduia Andreea, după ce a citit, o mare iubire de oraș și a venit ca o furtună. După care pleacă iar la minister, se apucă de muncit pentru noi. Din nou.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
12.7 °
9.4 °
88 %
1.6kmh
34 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...