duminică, septembrie 14, 2025
AcasăPulsCu dreptatea în brațe

Cu dreptatea în brațe

Preafericitul prefect Dan al II-lea s-a întâlnit cu niște mămici spăriete că guvernul a pasat primăriilor plata asistenților maternali și nu numai. „Și tu ai dreptate”, le-a dat dreptate reprezentantul lui Veorica în teritoriu. „Dar primăriile nu au bani pentru așa ceva”, a zis una din ele, iar preafericitul i-a dat și ei dreptate. „Dar guvernul a mărit alocările către primării”, i-a șoptit o consilieră căreia preafericitul i-a dat cuvenita dreptate. „Dar primarul Cătălin a spus că nu-i suficient”, i-a mai șoptit cineva. „Și el are dreptate”, a decretat preafericitul Dan și s-a ridicat mulțumit că a mulțumit pe toată lumea, acum și cât o mai egzista Dragnea, adică în veci și pururi.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.2 ° C
22.7 °
21.6 °
44 %
8.9kmh
58 %
D
23 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...