Cu mult elan a pornit Eltrans războiul împotriva turismelor paradite, lăsate pe străzi ca să ocupe locul unor turisme noi și folositoare omului. Pentru început a înșfăcat la fo cinci bucăți și le-a ascuns pe undeva ca apoi să le scoață la mezat. Următoarea mișcare este să facă același lucru cu propriile hârburi de tramvaie care sar mereu de pe șine. Ținând seama că-s cu mult mai grase, vânzarea lor ar aduce bani serioși și firma ar intra, în sfârșit, pe profit, dacă altfel chiar nu se poate.