spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăPulsSoluție miraculoasă

Soluție miraculoasă

După ce a halit pidigratis varză de brucsel câțiva anișori, euroșparlamentarul Mihai, a cărui unică și esențială calitate a fost că-i frate cu Florin, cel care a împărățât pre la cejeu înaintea lui nea Costică al II-lea, s-a vrut și el la loc șăf pre undeva, mai ales că peneliștii au pus în sfârșit gheara pe putere și butoane. Dar n-a fost să fie, asta pen-că frac-su, de când cu procesele de șpagă, e tras pe linie moartă și bașca s-a înscris și la alt partid, iar calitatea de odinioară a devenit un defect impardonabil. De unde vorba din popor, că e bun să te faci frate cu dracu până treci puntea, însă după aia nu te mai poți descotorosi de el. Așa că pentru Mihai n-a mai rămas decât să îmble după iertarea pacatilor, anume să facă undeva o mânăstire și adune niscai călugări ca să se roage pentru ambii, că numai ce faci cu mâna ta e sfânt. Și atunci, acolo, ei bine, chiar poate să fie el iarăși șăf, cu condiția să nu carecumva să se îmbete prea tare cu apă sfințită.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...