miercuri, iulie 9, 2025
AcasăPulsȘăful șăfului

Șăful șăfului

După egzîmplul lui Verginel, care și-a pus cu mult folos nevasta primăriță, și Florin, cel care a fost o vreme împarat la cejeu, vrea să facă la fel. Asta s-a petrecut mai ales după ce candindatul propriu la primăria Botșenilor l-a lăsat cu ochii în soare și râde de el de la înălțimea benerelor unde i-a afișat mecla. Prin urmare dacă îi iese nevasta primăriță, iar Florin este șăful primăriței, cine va conduce de fapt târgul? Bun, realist ar fi bun și viceprimăriță. Iar dacă nu, barem consilier. Ceva, orice!

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.9 ° C
23.9 °
22.2 °
80 %
1.8kmh
50 %
mie
30 °
J
18 °
vin
22 °
S
25 °
D
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe căldurile astea, multor maşini le creşte coadă.

EDITORIAL

Despre pensiile speciale s-a scris și s-a vorbit atât de mult încât, pe bună dreptate, un editorial cu un așa subiect ar părea la...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...