Deputatul Chinezu, pretenarul pensionarului Costică, încă preș la cejeu, și-a așternut semnătura peste o lege deșteaptă, pornită de colegii dumnealui de la pesedeu. N-are importanță ce scria în lege, că nu le prea are cu lectura. După care, pencă ar fi primit telefon, nu pencă ar fi citit proiectul, și-a sesizat legea ca fiind neconstituțională, deci proastă. Prin urmare când e deputatul Chinezu deștept și când e prost? Dar o fi fost și altfel, vreodată?
TOATE DREPTURILE REZERVATE. TEXTELE ȘI FOTOGRAFIILE SUNT PROPRIETATEA TITULARILOR DE COPYRIGHT ȘI NU POT FI REPRODUSE FĂRĂ ACORDUL SCRIS AL ACESTORA.
Contactați-ne: monitorul@monitorulbt.ro