spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPulsDrumul osiilor

Drumul osiilor

Discuții strategice pe marginea drumului strategic, lăsat moștenire de nea Costică, au avut loc la pălățoiul administrântorativ, unde Doinița președințița i-a pohtit pe băștinași să-și aleagă o dezlegație cu care să discute, că doar nu-i fraieră să-și bulească mașina ca să se ducă la ei în vizetă. Aceștia s-au înființat nervoși după o plimbare în care iar și-au fărmat mijloacele auto din dotare ca să asculte promisiuni proaspete, dar de fapt vechi de 7 (șapte) anișori. Nici de data asta respectivii nu s-au mai lăsat aburiți, așa că au claxonat și spurcat pe îndelete. Drumul a rămas la fel, adică flenduri, dar măcar s-au mai răcorit oamenii, care au plecat îndărăt spre cășile lor cu mașinile hurducăind, doar că mai abitir după așa protest.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...