Se dă

Când e de unde, se dă, ca să ia ai voștri. Când nu e de unde, să se dea, ca să ia și ai noștri. Nervoși că ai lor oengiști n-au mai ajuns la sacul cu parale al primăriei, useriștii au făcut garagață să se mai facă una sesiune de împărțit firfirei publici. De ceea parte, pesediștii, care și-au îndestulat apropiații, se fac luntre și punte să nu. Urmează negocierile dure, în urma cărora se așteaptă și o a treia sesiune de aruncat cu bani, sau poate o a patra sesiune, a cincea, a șasea, și în definitiv câte-or mai trebui până se termină toți banii primăriei, adică mintenași.

Deja ai votat!