spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPulsLuptă grea, la baionetă

Luptă grea, la baionetă

Doinița președințița cejeului s-a sfădit la giudecător cu prefectul Dan al III – lea despre paralele date pre drumuri doar la primarii dumneaei. Ca să nu iasă pe invers, că a aflat ea că prefectul poa să câștige, răpidi a făcut o altă șădință prin care a anulat hotărârea aia rea și a făcut alta, cam la fel, dar ceva mai bună, în care scapă niscai mărunțiș și la liberalozauri, să asflateze prin sat, să mănânce și gura lor ceva. Din tătă povestea, nemulțămit e giudecătorul, care a rămas fără obectul muncii, că ce să mai giudece? Dar asta e, în politică nu tre să câștige tătă lumea, ci doar cei aleși, dar nu neapărat de popor și nici de bunul Dumnezeu, că se aleg ei între ei suficient.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...