vineri, iulie 4, 2025
AcasăPulsȘansă ratată

Șansă ratată

N-a făcut treabă ca să nu-l ia Curtea de Conturi și să-l bage la pușcărie, acesta e motivul pentru care nea Costică, fostul preș de la cejeu a stat cu deștu-n… întregul mandat. Greșit: dacă făcea treabă, se alegea și cu niscai șpagă și, dacă avea norocul să fie prins, devenea coleg de suferință, la pușcărie, cu Daddy, cel carele a fost șăful pesedeozaurilor. Și după ce ieșeau ambii, hehehei!, ce traiectorie de rachetă ar fi avut, că ar fi fost mâna dreaptă în noul partid dragnian, adică la doar un pas de a deveni prezident în locul lui Klaus. Dar așa, tot pârlit a rămas, cu numai fo trei mii de euroi pensie. Și tot în partidul lui Dragnea a ajuns.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...