vineri, august 19, 2022
AcasăPulsProfiteriolul

Profiteriolul

Mare eveniment mare în lumea politichiei locale, pencă se-nsoară iară șparlamentarul Costel ot penelesedeu. El face asta nu ca să se așaze iar la casa lui, că a mai fost și știe cum îi, și nici pentru ca să nu pață ca Daddy, abandonat de Irinuca iar în nici un caz doar pencă s-a dat voie la sezonul de nunți după atâta luptă cu pandemia. Nu. Ei bine, doar vrea să profiterolizeze că acum e posibil să-i fie alături și colegii de la pesedeu, pe care i-a tot spurcat, dar doar așa, de ochii lumii. Naș va fi un apropitar mititel de microbuze, dar tot ai lui Ciolan Cu îi vor aduce darul cel mare: posturi, cum ar fi cel de prefect și aferentele, de împărțit pre la pile, rubedenii și alți derbedei. Dintre toți, doar Doinița, președințița cejeului, e cam nervoasă, că nu-i e clar cu ce rochie pomponoasă să se înveșmânteze la nuntă acum, că e concordie. Cu albastru și galben, de la aliați, sau cu roșu din partidul propriu? Sau cu toate trei, dar parcă era un băiet înfășat într-un drapel de genul ăsta la rivoluție, problema-i unde anume să cadă gaura.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
22.9 ° C
23.6 °
20.5 °
78 %
2.5kmh
1 %
vin
30 °
sâm
31 °
Dum
33 °
lun
32 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit, bucureștenii se simt ca acasă la noi în oraș.

EDITORIAL

„Și eu cred într-o Românie normală!” – așa scria pe ușa cabinetului parlamentar din Săveni al senatorului PSD Lucian Trufin. O deviză care ar...

GÂNDUL ZILEI

Prima preocupare a unui om inteligent atunci când întâlneşte un adversar puternic nu trebuie să fie dorinţa de a-l învinge ci de a-i folosi...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...