vineri, martie 29, 2024
AcasăPulsDeja ne-am umplut de urări

Deja ne-am umplut de urări

Cu ocazia noului an și a bucuriei că încă sunt la butoane, oamenii de la politică ne-a urat vrute și nevrute, ca să fie bine și să nu fie rău.La ei, evident. Costel, șeful de la peneleu, a zis la popor că să aibă aspirații mai înalte și an bogat în împliniri. Că cu banii mai greu, na. Primarele Cosmin a zis de pe scenă la revelion că „să aveți vise împlinite și să avem un an plin de realizări”, e fain că s-a băgat și el la realizări, înseamnă că vrea să facă ceva anul ăsta din nou. Iar Doinița de la cejeu și pesedeu a urat la toată lumea ceva cu magic și magie, nu prea ne-am prins, că a zis urări de vreo trei-patru ori pe zi, ca să știe lumea cine conduce giudețul, dar cert e că e magic, deocamdată, cu restul mai vedem. Drept pentru care semne bune anul n-are, dar altul mai nou nu avem, așa că scoatem ce putem din ăsta.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...