vineri, iulie 4, 2025
AcasăPulsIa fiți atenți!

Ia fiți atenți!

Ca de fiecare dată când Doinița de la cejeu vorbește liber, fără să citească de pe foi, e festival. La târgul liceelor, a zis tot ce a putut. A început că le dorește elevilor să fie atenți la ce aleg, ce dorință o mai fi și asta, dar și limba română e grea. După aia le-a zis că intrarea pe băncile liceului e o perioadă frumoasă. Că probabil băncile sunt mici, nu încap în bancă, tre să stea pe bancă. Apoi iar le-a spus să fie atenți, cică în funcție de cât de atenți sunt, or să ajungă unde vor. Ea probabil așa a făcut. Bine, e și în funcție de rezultate, dar alea le poți obține după, la partid. Apoi a revenit cu parcursul pe băncile liceelor, cică e frumos. Sperăm să nu o asculte ăia micii, că îi dă afară de la ore, dacă parcurg liceul pe bănci. După care a mai zis un Doamne ajută, că va face totul și ce trebuie să scrie presa. Doamna, o Cântarea României când faceți? Să fie frumos, să fie lumea atentă. Ca pe vremuri.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...