luni, iulie 7, 2025
AcasăPulsFii nervos când zice partidul

Fii nervos când zice partidul

Marius de la pesedeu, sunătorul de la miezul nopții iar e furios la ordin. Și zice că de ce pleacă Ciucă de la guvernare, cum adică, să oprim țara și șantierele din cauza lui Ciucă? Ciudat că parcă pesedeii le făcea pe toate nu liberalii, acu a ajuns importanți brusc când săracu Ciucă probabil nici nu înțelege bine ce se întâmplă. Mariuse, nu mai plânge că nu pleacă nimeni. Și dacă pleacă tot rămân, fii liniștit, că a priceput toată lumea comedia asta. Ar fi o problemă cu moțiunea aia, dar sunt slabe speranțe, așa că deocamdată nu e nici un pericol să te întorci la meseria de bază. Te anunțăm noi când e cazul, că poate o să vină și vremea aia.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.6 ° C
22.6 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
2 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
30 °
J
24 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...