spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăRomânia în LumeCoşmar trăit de un fotbalist campion

Coşmar trăit de un fotbalist campion

 

Laurenţiu Petean, campion naţional cu Oţelul Galaţi în 2011, a povestit în cotidianul britanic „The Independent” despre motivele care l-au făcut să abandoneze fotbalul la 28 de ani, pentru a emigra în Germania în căutarea unui venit regulat. „În România nu este posibil să-şi construieşti un viitor jucând fotbal”, le-a spus el jurnaliştilor britanici.

„Răvăşit de corupţie şi de o conducere defectuoasă, fotbalul românesc este în criză, iar jucătorii au început să plece” este titlul articolului din „The Independent” care prezintă povestea lui Petean. Autorii evocă dificultăţile financiare cu care se confruntă fotbalul românesc, ce duc deseori la meciuri aranjate, amintesc de cazurile cluburilor Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi, care s-au prăbuşit după ce au câştigat titlul şi de cercetarea FIFPro, care a relevat că 75% dintre jucători nu sunt plătiţi la timp, ceea ce plasează România pe penultimul loc la acest capitol, din cele 31 de ţări care au făcut obiectul studiului.

 

Întârzierea salariilor, tentaţia blaturilor

 

Născut la Galaţi, Petean şi-a făcut junioratul la Oţelul, apoi a evoluat la Delta Tulcea, a revenit la Oţelul şi şi-a încheiat cariera la Dacia Unirea Brăila, în Liga a II-a.

„Am reuşit să câştig campionatul cu Oţelul Galaţi, echipa din oraşul meu natal. Fiecare jucător vrea să câştige un titlu, iar să faci asta cu formaţia favorită este incredibil. A fost o mare surpriză pentru toată lumea, nimeni nu s-a aşteptat că puteam câştiga deoarece eram o mică echipă din România. Dar grupul şi antrenorul Dorinel Munteanu au făcut diferenţa”, a declarat jucătorul.

El explică tentaţia fotbaliştilor de a primi bani pentru a aranja meciuri prin faptul că de cele mai multe ori jucătorii nu îşi primesc salariile. „Este uşor să înţelegi că există o mare tentaţie să iei bani (n.r. – în mod ilegal), deoarece majoritatea jucătorilor nu este plătită. Până acum, doar CFR Cluj şi Steaua erau cluburi solide, care puteau garanta plata salariilor în mod regulat către jucători. Din acest motiv unii aranjează meciuri şi există fotbalişti şi antrenori corupţi”, a spus el.

 

Fotbal dat pe un post într-un hotel

 

Petean a luat decizia de a se retrage şi de a pleca în Germania după o discuţie cu mama sa. El a spus că are nevoie de un venit sigur, pentru a o ajuta pe mama lui, bolnavă de cancer. „Stăteam acasă cu mama mea şi vorbeam cu ea despre viaţa mea în fotbal. După două ore de discuţii am luat decizia să mă opresc şi să plec. Nu am bani, am jucat 23 de ani doar din plăcere şi nu pot juca fotbal 100 de ani. Mama mea are probleme cu cancerul şi ultima mea echipă nu mi-a plătit salariul de cinci luni, aşa că am decis să nu mai joc fotbal şi să îmi găsesc o slujbă ca să am un salariu regulat. Când i-am spus mamei, un ochi plângea şi celălalt zâmbea. Ştie cât de mult iubesc fotbalul şi asta am făcut toată viaţa, dar a realizat că sunt un adult şi trebuie să fac ceva pentru viaţa mea, să trăiesc construindu-mi un viitor. În România, asta nu este posibil jucând fotbal. Mama mea vrea să mă vadă fericit şi singurul lucru care mă făcea să zâmbesc era antrenamentul. În cele două ore din fiecare zi uitam totul, de cancerul mamei mele, de faptul că nu m-au plătit, discuţiile din familie despre bani. Am scris echipei mele, deoarece am vrut ca ei să ştie că iubesc echipa şi m-am bucurat de timpul petrecut acolo. Sufletul meu nu era pregătit pentru asta, dar cred că aşa este viaţa”, a afirmat gălăţeanul.

Petean a plecat în Germania, la Freiburg, unde s-a angajat la un hotel. Acolo s-a întâlnit cu un fost coechipier, Bogdan Spătaru, şi cei doi joacă în timpul liber la o echipă de amatori, SV Jechtingen. „Astăzi este prima mea zi de muncă, prima din viaţa mea. Am 29 de ani şi asta nu este ceea ce aş fi făcut în viaţa mea. Iubesc fotbalul mai mult decât viaţa. Dar… Acum sunt la Freiburg, lucrez într-un hotel, fac de toate”, a spus Petean.

 

Un caz care devine regulă

 

Povestea lui este un caz trist, dar nu unul izolat în lumea distrusă a fotbalului românesc, din care a ieşit curajos, dar fără tragere de inimă, a fost concluzia autorilor materialului.

La finalul anului trecut, Petean le-a trimis o scrisoare emoţionantă coechipierilor săi, pe care conducerea clubului brăilean a postat-o pe Facebook: „Vreau să vă mulţumesc că aţi fost alături de mine, zi după zi, oră de oră, antrenament după antrenament, meci după meci. Mulţumesc celor care au fost lângă acest grup frumos (staf, conducere, suporteri) şi au făcut tot ce le stă în putere să ne susţină moralul şi ne dea încrederea de care aveam nevoie. E foarte greu să accept că nu voi mai face parte din această familie minunată. M-am simţit cu adevărat «eu» şi regret că a venit clipă de a pleca de lângă voi. Mereu mă voi gândi la voi că la o a două familie, o familie unită, de care nu aş fi vrut să mă despart niciodată. Cu siguranţă îmi vor lipsi multe, dar pot doar să mă bucur că v-am cunoscut şi că mi-aţi oferit unii din cei mai frumoşi ani din viaţă mea! Aş avea atâtea să va spun, dar mă rezum la a vă da acelaşi sfat pe care l-am primit şi eu şi voi zilele trecute: Rămâneţi plini de entuziasm şi nu va pierdeţi încrederea în voi”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...