sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, Sfânta Irina din Hrisovalant, Sfântul Cuvios...

Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, Sfânta Irina din Hrisovalant, Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu

Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

 Fac parte din primii șapte diaconi ai Bisericii. Hirotonirea lor în treapta de diacon este relatată în Faptele Apostolilor (6,1-6). Ceilalți trei diaconi sunt Ştefan, Filip și Nicolae. Sfântul Ştefan nu este prăznuit în această zi, pentru ca este sărbătorit pe 27 decembrie. Nicolae nu se numără printre ei pentru că a căzut în erezie, iar Filip este pomenit de Biserică pe 11 octombrie.

Prohor a fost hirotonit episcop în Nicomidia și l-a însoțit pe Sfântul Apostol Ioan pentru o vreme, în insula Patmos.

Nicanor a primit mucenicia în ziua în care Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre.

Timon a fost episcop în Bastoria, o cetate din Arabia. Potrivit unei tradiții, Timon a murit răstignit în această cetate.

Parmena a vestit Evanghelia Domnului în Macedonia. A murit ca mucenic, la sfârșitul domniei împăratului Traian (98-117).

 

Sfânta Irina din Hrisovalant

S-a născut în secolul al IX-lea, într-o familie bogată din Capadocia. Ea a fost aleasă drept soție pentru viitorul împărat bizantin Teofil, fiul Sfintei Împărătese Teodora. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sfânta a ajuns stareță în Mânăstirea Hrisovalant, din Constantinopol, unde a slujit până la sfârșit.

 

Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu

Fiu al unor binecredincioși boieri bizantini, deși ajunsese în viața lumească ”ipat al filosofilor”, a îmbrățișat virtutea de tânăr. Luând înfățișare de cerșetor, părăsește Constantinopolul și sosește, nerecunoscut de nimeni, în Muntele cel cu nume sfânt. Și-a înjghebat coliba nevoințelor sale aproape de locul unde astăzi se află mănăstirea Xiropotamu, al cărei ctitor avea să devină. Având drept saltea pământul și drept pernă o piatră, virtutea lui a atras uimirea și admirația oamenilor, care veneau de pretutindeni să îl caute.

Dorul după mai multă isihie îl îndepărtează de Mănăstirea Xiropotamu și îl călăuzește la poalele Athosului, unde este nevoit, din pricina numeroșilor ucenici pe care îi avea, să zidească o nouă mănăstire, în cinstea Sfântului Gheorghe, cunoscută astăzi sub numele de Mănăstirea Sfântului Pavel.

 

– Preot Sandu OLIVIAN

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...