Sărbătoarea zilei – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

S-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crăiniceni din județul Botoșani, şi a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic de amândoi părinții şi a fost crescut de bunică. A urmat primii ani de şcoală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) şi liceul la Cozmeni-Cernăuți.

A fost primit cu multă dragoste și viaţă monahală de starețul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamț, iar apoi a predat literatura română la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936 a fost călugărit cu numele de Ioan.

Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alți doi călugări, spre Ţara Sfântă. După doi ani petrecuți în pustiu, ajunge la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde se nevoiește timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi este numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952.

În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Havezei. În vara următoare se retrage într-o peșteră, numită Chilia Sfânta Ana, care ținea de Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul”. Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat în peștera în care a trăit.

Timp de 20 de ani, trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a rămas în peștera Sfânta Ana.

Dezgropat două decenii mai târziu, s-a constatat cu uimire că trupul său nu putrezise, păstrând-se intact. Arhimandritul Amfilohie, starețul mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai târziu: „Ne așteptam să găsim numai sfinte oseminte şi nu bună mireasmă. Când am luat scândura am văzut că părintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricăciune, așa cum l-am pus. Parcă l-am fi pus în morminte de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a înfățișării lui; mâinile, barba, părul, rasa, încălțămintea erau neatinse.”

Ținând seama de toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat în ședința din 20 iunie 1992, cu data de prăznuire în calendar pe 5 august.

– Preot Sandu OLIVIAN

 

 

Deja ai votat!