Sfântul Cuvios Hariton a viețuit în cetatea Iconiu, în timpul împăratului Aurelian (270-275). Pentru că a mărturisit că este creștin, a fost supus la multe chinuri. A fost torturat şi bătut, până când trupul său s-a făcut tot numai o rană. A fost eliberat din temniță după moartea împăratului Aurelian.
În timp ce se îndrepta spre Ierusalim, a fost prins de niște tâlhari. Din Sinaxar aflăm că un șarpe veninos a intrat în vasul cu vin din care beau tâlharii şi le-a adus moartea acestora. Sfântul Hariton a făcut o biserică din peștera tâlharilor şi cu aurul găsit la aceștia a ridicat o mănăstire. A trecut la cele veșnice la adânci bătrâneți.
Rugăciunea neîncetată a unei țărănci
La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-întrebat: “Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu știu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la școală și nu știu să citesc”. Părintele a întrebat-o: “Și cum te rogi?”. “Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: Doamne, curățește sufletul meu, cum curăț eu gunoiul din casă. Atunci când spăl rufe spun din nou: Spală, Doamne și inima mea, ca să fie frumoasă, așa cum e o rufă curată și spălată. Când fac orice alt lucru spun aceleași cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: “Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus așa: “Numai așa să te rogi toată viața de acum înainte!”.
Nevoia de Dumnezeu
Un tânăr s-a plâns într-o zi duhovnicului său că nu-L întâlnește pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns: “Dacă îl vei dori cu adevărat, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”. Tânărul nu a înțeles, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, duhovnicul i-a cerut tânărului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieșit, l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci tânărul i-a răspuns: “Pentru că simțeam nevoia să respire”. Duhovnicul i-a răspuns: “Când vei simți nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respirație, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”.
– Preot Sandu OLIVIAN
