Sfinții Mucenici Serghie şi Vah

Au trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). Chiar dacă erau tineri, împăratul le-a acordat funcții înalte în Şcoala Centiliilor: Serghie a fost „primicer” (primicer este acela al cărui nume este scris primul pe lista oficial recunoscută a conducătorilor, așadar persoana marcantă, prima înscrisă) şi Vah „secundicer” (secundicer este acela care se afla al doilea într-o castă).

Şcoala Centiliilor, constituită pe vremea lui Diocleţian, a format diviziuni de elită ale armatei romane, care îndeplineau ordinele împăratului însuși şi funcționau de asemenea în calitate de corp de instruire a ofițerilor. Mai târziu, aceste diviziuni de elită au fost transformate în garda imperială şi detașament de onoare.

Ei erau creștini în ascuns, căci împăratul era un persecutor al creștinilor. Au fost descoperiți lui Maximian că se închinau lui Hristos, motiv pentru care li s-a cerut să jertfească idolilor. Aceștia, refuzând au fost lipsiți de însemnele demnității militare, îmbrăcați în haine femeiești şi purtați prin cetate, în semn de batjocoră.

Pentru că nu au lepădat credința în Hristos nici după această batjocorire, au fost duși în cetatea Varvalisa, unde au murit în urma chinurilor.

Menționăm ca Sfinții Serghie şi Vah sunt ocrotitorii Olteniei. Capetele celor doi sfinți au fost aduse în ţara noastră de Domnitorul Neagoe Basarab. Ele au fost depuse în Mănăstirea Curtea de Argeș, însă, prin hotărârea Sfântului Sinod, ele au fost aduse în catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, pe 25 octombrie 1949, în vremea IPS Firmilian, mitropolitul Olteniei.

Măsura milei

Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă și lupta cu disperare să-și salveze viața. Înduioșat și plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă și scoase scorpionul la mal. Acesta însă,

drept răsplată, îl înțepă îndată pe chiar salvatorul lui. După o vreme, când își deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă și pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înțepă pentru a doua oară, la fel de tare încât acesta suspină.

Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân:

„Dar de ce îl ajuți mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ţi mulțumească el te rănește mereu?”

„Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înțelept. Ţine de firea scorpionului să înțepe și de a mea să fac binele necondiționat, în iubire și compasiune !”

 

– Preot Sandu OLIVIAN

 

Deja ai votat!