Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi

Soții Galaction și Epistimi au viețuit în timpul împăratului Deciu (249-253). S-au născut în cetatea Emesiei, din Fenicia. Levchipia, mama lui Galaction, stearpă din fire, a rămas însărcinată după ce a primit Sfântul Botez. Ea a trecut la cele veșnice când Galaction a împlinit vârsta pentru căsătorie. După nașterea lui Galaction, a primit botezul și tatăl său.

Acesta l-a logodit cu Epistimi, o fată păgână. Deși Galaction nu a dorit căsătoria, a reușit să o convingă pe Epistimi că trebuie să se boteze și, împreună, au ales calea călugăriei.

Nu au mai ieșit din mănăstirile lor și nu s-au mai văzut unul cu celălalt decât înaintea morții lor mucenicești.

În timpul persecuției împotriva creștinilor, Galaction a fost adus înaintea tribunalului și biciuit pentru credința sa în Hristos. Când Epistimi a aflat că logodnicul ei, Galaction, este în chinuri, a alergat la el și l-a implorat să o primească și pe ea în împărtășirea de chinurile pentru Domnul. Plângând pentru biciuirea lui Galaction, torționarii au biciuit-o și pe ea sălbatic. După alte chinuri, aceștia le-au tăiat mâinile, picioarele și apoi capetele.

 

“Noi ne-am împietrit cu totul și nu înțelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E drept că această smerenie și această iubire nu se cunosc decât prin harul Duhului Sfânt, dar noi nu credem că e cu putință să-l atragem la noi. Pentru aceasta e nevoie ca noi să-l dorim din tot sufletul. Dar cum să doresc ceea ce n-am cunoscut? Puțină cunoaștere avem noi toți și Duhul Sfânt mișcă fiecare suflet să caute pe Dumnezeu.

Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinței. Necredinciosului îi dau acest sfat: Să zică: „Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-Ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul”. Și pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreșit. Dar să nu spună: „Dacă exiști, pedepsește-mă”, căci dacă vine pedeapsa se poate să nu ai puterea de a mulțumi lui Dumnezeu și să aduci pocăință.

E o mare deosebire între a crede numai că Dumnezeu există cunoscându-L din natură sau din Scripturi, și a cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt. Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubește, omul nu poate să o știe, căci e cu neputință pentru mintea

pământească să înțeleagă din știință ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.” (Sf. Siluan Athonitul)

 

– Preot Sandu OLIVIAN

 

Deja ai votat!