Sfântul Mucenic Platon

S-a născut în părțile Galatiei, din cetatea Anghira. Pentru că se arăta mărturisitor al învățăturii lui Hristos, a fost supus la diverse suferințe fizice din porunca guvernatorului Agripin: i s-au pus pe piept bucăți de fier încins, trupul său a fost aruncat în foc, smoală, untdelemn încins, etc. După multe pătimiri, guvernatorul îl sfătuiește pe Platon “că e timpul să se abată de la moarte spre viaţă”, adică să se închine idolilor și să scape de moartea venită prin chinuri. La auzul acestor cuvinte, Platon a răspuns: “Bine mă înveți Agripine ca sa mă abat de la moarte spre viaţă, căci fug de moartea cea veșnică și caut viața cea fără de moarte… Nici focul, nici rănile, nici mânia fiarelor, nici tăierea mădularelor nu mă vor despărți pe mine de Dumnezeul cel viu; pentru că nu iubesc veacul acesta de acum, ci pe Hristosul meu, Care pentru mine a murit și a înviat”. După ce a petrecut optsprezece zile fără mâncare și fără apă, i s-a tăiat capul.

 

“Domnul ne iubește mai mult decât ne putem iubi noi înșine. Dar când sufletul e strâmtorat, el crede că Dumnezeu l-a uitat și că nu mai vrea măcar să Se uite la el și atunci suferă și se mustuiește de durere. Dar nu este așa, fraților! Domnul ne iubește fără sfârșit și ne face dar harul Duhului Sfânt și ne mângâie. Dar omului păcătos Domnul îi pare neînduplecat, pentru că nu este har în sufletul lui.

Domnul nu vrea ca sufletul să fie abătut și în nesiguranță în ce privește mântuirea lui. Domnul ne iubește pe noi care suntem păcătoși și ne cheamă la El: “Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi!” și încă ne spune: “Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”. Aceste cuvinte sunt pline de milostivire, pline de iubire și de bucurie.

Crede cu tărie și fii sigur că suferim câtă vreme nu am ajuns încă smeriți. Dar îndată ce ne smerim, suferințele noastre iau sfârșit, căci, pentru smerenia lui, Duhul lui Dumnezeu dă mărturie sufletului că el este mântuit.

Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu și să înduri întristările cu nădejde. Iar Domnul, văzând întristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre. Dacă întristările ne par mari, aceasta înseamnă că nu ne-am predat încă voii lui Dumnezeu. Dar cel nemulțumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să știe că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulțumirea faţă de Dumnezeu”. – sf. Siluan Athonitul.

 

– Preot Sandu OLIVIAN

 

 

Deja ai votat!