Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

S-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliștea Sibiului. La vârsta de 19 ani ajunge în Ţara Românească și intră în slujba mitropolitului grec Roșca, arhiereu aflat în București. În anul 1750 ajunge împreună cu acest arhiereu la Athos. Primește treapta diaconiei în Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, ajunge ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareț pe atunci al Mănăstirii Vatoped. În anul 1763 îl însoțește pe marele stareț în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 – din pricina ocupației austriece instaurată asupra Bucovinei – se mută împreună cu părintele său duhovnicesc și cu alți monahi la Mănăstirea Secu. După o altă perioadă de patru ani petrecută la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu și la Neamț (aici fiind stareț Paisie Velicicovschi), apoi trece în Ţara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Este convins de Mitropolitul Ţării Românești, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viața în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo trei decenii, astfel că orânduiește aici o mănăstire cu aleasă viață de obște după tipicul Muntelui Athos și al obștilor din Moldova. A refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.

Roadele cârmuirii sale la Cernica au făcut ca, în 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă și mănăstirea Căldărușani, conducând-le efectiv pe amândouă din aprilie 1794 și pâna la moartea sa, în decembrie 1806, locuind, pe rând, în fiecare dintre ele și așezând egumeni (stareți) care să le poarte de grijă, mai ales când el era plecat dintr-o mănăstire într-alta. În ambele mănăstiri a rânduit viața monahala după tradiția athonito-paisiana. A trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Sfântul proroc Sofronie

Era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon; tatăl său se chema Husia. A fost, după numele lui, văzător și cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuiește); pentru că, având mintea sa totdeauna curată și îndeletnicindu-se cu gândire către Dumnezeu, s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri, cunoscând multe taine ale lui Dumnezeu, care aveau să fie arătate în zilele cele mai de pe urmă, pentru care a grăit mai înainte împlinirea lor. El a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor și despre venirea lui Hristos, iar după aceea despre întoarcerea neamurilor către Hristos; apoi a murit și a fost îngropat în casa sa, așteptând învierea cea de obște a tuturor.

 

– Preot Sandu OLIVIAN

 

Deja ai votat!