A fost hangiu în timpul domniei împăratului Diocleţian. El îi adăpostea în han pe creștinii prigoniți. Teodot îi ajuta în taină cu toate cele necesare pe creștinii care scăpaseră de persecuții. Aduna trupurile creștinilor omorâți și le îngropa.
În acea vreme, șapte fecioare au fost torturate pentru credința lor în Hristos, iar în cele din urmă înecate într-un lac. Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i-a apărut în vis lui Teodot și i-a cerut să scoată trupurile lor din lac și să le îngroape. În urma acestui vis, Teodot a ieșit împreună cu un credincios să împlinească dorința muceniței. Conduși de un înger al Domnului, el a reușit să afle trupurile fecioarelor și să le îngroape. Dar acest însoțitor l-a trădat pe Teodot judecătorului. După ce a fost supus la mai multe chinuri, a primit mucenicia prin tăierea capului.
„Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptății Sale, când, spre pedepsirea răutății, îngăduie războaiele. Atunci viața oricui se află în primejdie de moarte, și a celor de acasă și a celor de pe fronturi.
Să cercetăm, între marginile îngăduite, pricina aceasta, a războaielor, care pe mulți spală de fărădelegi în șiroaie de lacrimi. Luăm ca gând de ajutor în darea răspunsului voința lui Dumnezeu, care urmărește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vie.
Drept aceea, Dumnezeu, cel milostiv întru dreptăți, pe cei nebăgători în seamă sau protivnici – dar totuși oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea și ei ce vrea Dumnezeu, adică mântuirea, singurul lucru cu adevărat de trebuință. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte că bun, a ceea ce orânduiește și face Dumnezeu, și știind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, să nu ne îndoim de hotărârea Lui, chiar dacă nu pricepem aceasta. Iar gândul al treilea e că în suferințe fără de voie s-au mântuit mucenicii, în suferințe de bunăvoie s-au mântuit cuvioșii; tot așa și cu suferințele războaielor, mult mai mulți se mântuiesc pe front, decât s-ar fi mântuit acasă.
Obișnuit, lumea crede că mor în războaie cei răi și scapă cei buni. Este și nu este așa, pentru că numai singur Dumnezeu știe și tine socoteala fiecăruia. Pe urmă numai singur Dumnezeu știe – și precum știe și face – dacă pentru cineva e mai de folos viața, sau mai mult îi folosește mutarea din viața aceasta. Apoi Dumnezeu, în atotputernicia Sa, folosește și pe cei răi, pe necredincioși, pe cei fără nici un Dumnezeu, ba chiar și pe draci, ca printr-înşii să aducă la mântuire pe cei de mântuit.” (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Olivian SANDU
