spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfânta Lidia din Filipi

Sfânta Lidia din Filipi

Este cunoscută drept prima creștină din Europa. Din Faptele Apostolilor (capitolul al 16-lea) aflăm că după ce Pavel predică mai multor femei adunate la un râu din apropierea cetății Filipi, Lidia, o femeie vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, a crezut în Hristos şi a mărturisit că vrea să devină creștină. Din Scriptură aflăm că „Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel” (Faptele Apostolilor 16, 14). A primit botezul de la Sfântul Apostol Pavel, iar în casa ei s-a format prima comunitate creștină europeană.

Sfântul Talaleu

A trăit în vremea împăratului Numerian (283-284). A ajuns medic, tămăduind bolnavii fără a cere nimic în schimb. În momentul în care L-a mărturisit pe Hristos, judecătorul a poruncit celor doi torționari, Alexandru şi Asteriu, să-i perforeze genunchii şi să-l atârne de un copac.

Dumnezeu, prin purtarea Sa de grijă, i-a orbit pe torționari, iar aceștia în loc să-l mutileze pe Talaleu, au găurit o scândură. Torționarii au fost biciuiți, pentru că s-a crezut că au făcut acest lucru intenționat. În urma acestei minuni, cei doi au devenit creștini şi au primit moartea prin tăierea capului.

Sfântul Talaleu a fost supus mai multor chinuri, iar în cele din urmă a primit cununa muceniciei prin tăierea capului. Moaștele Sfântului Talaleu sunt prezente în biserica Sfântul Agatonic din Constantinopol. Menționăm că Sfântul Talaleu este invocat atât în rugăciunile de la Sfântul Maslu, cât şi în cele de la sfințirea apei.

Ce urmăreşte Dumnezeu

Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde, și pe câmpuri de bătaie; și se poate dobândi și din iad; și se poate pierde oriunde, și în mănăstiri, și în ceata sfinților Apostoli, și s-a pierdut și în Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai și Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri.

Orbia răutății, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima înfrântă și smerită însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea înfruntând mândria, a zis că vameșii și păcătoasele vor lua-o înaintea „drepților” în împărăția Cerurilor, și că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce.

Această întoarcere urmărește Dumnezeu să ne-o câștige, însă nu poate, dacă nu ne învoim și noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi și ne cheamă cu tot felul de surle și, dacă trebuie, ne grăiește și cu tunul.

Oamenii însă legați în neștiință, scurți la minte și slabi în credință urmăresc viața pământească și toată mâhnirea lor e pentru trupuri. Cât ţine forma aceasta de viață oamenii vor fi amestecați: cei din Noul Testament, fiii harului, cu cei din Vechiul Testament, pe care numai frica legii îi mai ţine în rânduială și oamenii fără nici un testament, oamenii fărădelegii și ai neorânduielii fără leac, fiii celui rău. (Pr. Arsenie Boca)

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...