S-au născut în Nicomidia, fiind frați. În timpul persecuțiilor pornite de Maximian, aceștia, împreună cu mai mulți creștini, au părăsit cetatea, ascunzându-se în munți. Când Evlampie a trebuit să meargă în cetate după hrană, a văzut afișat pe un perete un edict imperial care proclama prigonirea creștinilor. Pentru faptul că a rupt acest edict a fost arestat și dus înaintea judecătorului.
Deoarece nu a vrut să se lepede de Hristos înaintea acestuia, Evlampie a fost supus la multe chinuri. Auzind de chinurile fratelui ei, Evlampia s-a înfățișat înaintea judecătorului, mărturisind credința în Hristos. Evlampia a fost la rândul său torturată. În cele din urmă, Evlampie a fost decapitat, iar sora sa a murit mai înainte ca să i se taie capul. Împreună cu ei au mai fost omorâți încă două sute de creștini.
Sfântul Ambrozie de la Optina
Mănăstirea Optina este una dintre cele mai mari și renumite mănăstiri de călugări din întreg Răsăritul Ortodox. Aceasta se află în Rusia Centrală, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova și la mică distanţă de localitatea Kozelsk. Ea este considerată a fi centrul spiritualității Bisericii Ortodoxe Ruse, încă din secolul al XIX-lea. Obștea acestei mănăstiri a dat lumii mulți sfinți cuvioși părinți.
Alexandru Mihailovich Grenkov, după numele său de mirean, s-a născut în ziua de 21 noiembrie 1812, în localitatea Lipovita, din regiunea Tambov. Tatăl său era paracliser, în biserica satului. A învățat la şcoala duhovnicească din sat, iar apoi s-a înscris la Seminarul din orașul Tambov. După ce a terminat studiile, s-a întors în satul natal, unde a slujit ca învățător şi, mai apoi, ca profesor, în şcoala duhovnicească.
În anul 1835, pe când avea douăzeci și trei de ani, tânărul Alexandru s-a îmbolnăvit foarte grav. Bolnav fiind, el a făgăduit lui Dumnezeu că, dacă se va face sănătos, va lua îndată calea mănăstirii. Fiind sfătuit de un pustnic din părțile locului, anume Ilarion, tânărul Alexandru a pornit spre Mănăstirea Optina, fără a spune nimănui acest lucru.
În anul 1839, tânărul a fost cercetat de Cuviosul Leonid și primit în obștea mănăstirii. Abia acum el va scrie familiei sale și episcopului din Tambov, spre a nu se deznădăjdui de viața sa și a nu-l forța să se întoarcă. Pentru început, fratele Alexandru a fost rânduit la bucătărie şi, mai apoi, ca ucenic, lângă Cuviosul Macarie, care traducea și tipărea în limba rusă scrierile monahale ale părinților pustnici din vechime. Peste doar trei ani de ascultare, în anul 1842, el este tuns în monahism, cu numele Ambrozie. Peste alți trei ani, în anul 1845, el este hirotonit ierodiacon şi, mai apoi, ieromonah. Nu după multă vreme, el a fost rânduit în Mănăstirea Samordino, unde a și rămas, până la sfârșit.
Sfântul Cuvios Ambrozie s-a arătat încă dintru început purtător de mari daruri duhovnicești, fiind renumit pentru răbdarea, blândețea și dragostea lui. După ce a trecut la cele veșnice Cuviosul Macarie, toți cei care îl căutau pe acesta au început să vină la Cuviosul Ambrozie, pe care l-au îmbrățișat cu toată inima. Cât despre necazurile și suferințele oamenilor, Cuviosul le vedea ca pe ale sale, suferind cu fiecare în parte și rugându-se pentru fiecare în parte.
Cuviosul Ambrozie de la Optina a trecut la cele veșnice în ziua de 10 octombrie 1891, la vârsta de 79 de ani.
Preot Olivian SANDU
