spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare

A trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Este socotit a fi întemeietorul vieții monahale, și este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieții călugărești. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminător al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. În acest mediu a deprins calea credinței. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, întrebând-se despre drumul său în viaţă, fericitul a auzit în biserică cuvintele lui Hristos: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vină și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, şi-a împărțit averea la săraci, şi-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.

După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deşertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani. Acum Antonie devine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.

După ce în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, Antonie se stabilește în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, nemaipărăsindu-şi locul decât pentru a-şi vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști.

Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului.

 

  1. Când vei socoti câștigarea banilor și multul lor folos ca pe o amăgire vremelnică, vei cunoaște că petrecerea cea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu e altceva decât bogăția. Gândindu-te la aceasta cu încredințare și cu ţinere de minte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei învinui pe nimeni și pentru toate vei mulțumi lui Dumnezeu.
  2. Cel bogat și de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească și fără curăția vieții, nefericit este în ochii care cugetă drept, precum fericit este săracul și robul după soartă, dar împodobit cu învățătură și virtute.
  3. Cu cât cineva are viața mai măsurată cu atât e mai fericit. Dacă ne vom îngriji de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri rămânem țintuiți de acestea și ne vom îneca în greutățile legate de ele și vom învinui pe Dumnezeu.
  4. Când primești închipuirea vreunei plăceri, păzește-te ca să nu fii răpit îndată de ea, ci, ridicându-te o clipă mai presus de aceasta, adu-ţi aminte de moarte și gândește-te că e mai bine să te știi că ai biruit această amăgire a plăcerii.
  5. Fă bine celui ce te nedreptățește și-i vei face prieten pe Dumnezeu. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea și cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoștința de Dumnezeu.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...