Este unul dintre marii Sfinți Părinți ai pustiei. Contemporan cu Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie creștină foarte evlavioasă. Părinții lui l-au silit să se însoare, însă el a fugit de viața lumească și, după moartea părinților săi, a ales să trăiască viață pustnicească.
Foarte de curând, Macarie a început să fie puternic ispitit de diavol prin felurite încercări, dar prin stăruința sa și dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit și s-a făcut pildă a vieții îngerești în trup.
Multe sunt pildele și minunile săvârșite de Sfântul Macarie în lunga sa viețuire duhovnicească în pustie. Prin unele dintre ele s-a arătat ca Sfântul căpătase de la Hristos putere și asupra morții, astfel încât fericitul Macarie s-a învrednicit a săvârși învieri.
Astfel, întrucât într-o eparhie un episcop eretic începuse a răspândi o erezie care susținea că Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge această rătăcire. Deși Sfântul Macarie i-a arătat episcopului eretic prin cuvintele Simbolului credinței că se afla în înșelare, necredința acestuia a persistat, forțând-l pe Cuvios sa rușineze rătăcirea aceluia printr-o minune dumnezeiască.
După o oră de stăruința în rugăciune, Macarie a înviat un om dintr-un mormânt și nu vreunul mort de curând, ci unul mort de foarte mult timp. Cel înviat, neauzind de Hristos până la moartea sa, a fost botezat de Macarie și făcut ucenic al său. Ucenicul a mai trăit trei ani de la învierea sa din morți.
Povestea avva Macarie ca umblând odată prin pustie a găsit o căpățână de mort aruncată la pământ. Şi clătinând-o cu toiagul cel de finic, căpățâna i-a vorbit, spunându-i ca a fost slujitor al idolilor și al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta. Şi a continuat: iar tu ești Macarie, purtătorul de duh, și în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri și te vei ruga pentru dânșii, se mângâie puțin. Iar Macarie i-a zis: care este mângâierea și care este chinul? I-a răspuns lui: pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului și nu este cu putință să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva faţa celuilalt. Aceasta este mângâierea. Şi, plângând bătrânul, a zis: vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea muncii!
I-a zis ei bătrânul: este altă muncă mai rea? I-a răspuns lui căpățâna: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puțin suntem miluiți, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu și s-au lepădat de El și nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Şi luând bătrânul căpățâna, a îngropat-o”.
Preot Olivian SANDU
