vineri, martie 24, 2023
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Nichifor, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Nichifor, patriarhul Constantinopolului

A fost izgonit de împăratul Leon Armeanul (813-820) în insula Proconis, pentru că a sprijinit cinstirea sfintelor icoane. A trecut la cele veșnice în anul 828, după 13 ani de chinuri petrecuți aici.

În secolul al IX-lea, împărații Teodora și Mihail, au restabilit cultul sfintelor icoane, l-au alungat pe patriarhul Ioan și l-au ales ca patriarh pe Metodie. După patru ani, patriarhul Metodie a cerut împăraților să-i permită să aducă la Constantinopol moaștele Sfântului Nichifor.

 

Sfânta Ipomoni – Sfânta Răbdare

 

S-a născut în jurul anului 1372 în familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii și moștenitorii regatului sârb al lui Ştefan Dușan. A fost crescută având o educație aleasă, dar și o educație creștină temeinică și autentică.

Sfânta Ipomoni la 19 ani s-a căsătorit cu Manuil II Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat al Bizanțului. A fost ca o mamă de care oricine se putea apropia pentru a primi mângâiere sufletească și cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce făcea era însoțit de rugăciune.

Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soțului ei Manuil, lângă care a viețuit vreme de 35 de ani. Împreună lucrau virtuțile prin cuvinte și fapte. Dumnezeu le-a dăruit opt copii. Din șase băieți, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan VIII și Constantin XI (ultimul împărat al Bizanțului), Teodor, Dimitrie și Toma au devenit conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete au murit la o vârstă fragedă.

Sfânta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii în dragostea faţă de Hristos sădind întru ei, prin rugăciuni și lacrimi, dragostea pentru virtute. Trei din copii au devenit monahi, Teodor și Andronic fiind tunși în monahism în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.

După moartea soțului, împărăteasa a devenit maică (1425) în mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni (Răbdare). În această mănăstire a viețuit vreme de 25 de ani.

Sfânta Ipomoni a murit pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani și a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol.

Preot Olivian SANDU

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
11.8 ° C
12.6 °
8.9 °
71 %
1.4kmh
79 %
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
14 °
lun
18 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

La Urgențele renovate îți trebuie psihic tare. Numai vezi lumina aia și îți vine să fugi acasă.

EDITORIAL

Acum ceva vreme stăteam la taclale cu un cunoscut. Și, în timp ce discutam de-ale noastre, prezentatoarea de la televizor a dat de știre...

EPIGRAMA ZILEI

Amicul meu, nu-i brașovean De-aceea să-nțeleg, mi-e greu De ce docil, ca un răcan, La poala ... Tâmpei, stă  mereu! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...