Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus și al Elenei. S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi Niș, în Serbia). După moartea tatălui său din 304, a fost proclamat împărat. Intră în conflict cu Maxenţiu, fiul împăratului Maximian, pentru că acesta dorea să ocupe funcția pe care el o deținea.
În ziua premergătoare luptei cu Maxențiu, în anul 312, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă și o inscripție: „in hoc signum vinces” (prin acest semn vei birui). Noaptea, în vis, i se descoperă Hristos și-l îndeamnă să pună semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va ieși biruitor din luptă.
În anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea creștinilor, și astfel creștinismul devine religie permisă în imperiu. Religia creștină va deveni religie de stat, în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395).
Amintim că în vremea împăratului Constantin s-a ținut primul Sinod Ecumenic, la Niceea în anul 325, care a adunat în Niceea arhierei din toate părțile, şi prin care s-a propovăduit credința ortodoxă, și Fiul a fost recunoscut de o ființă cu Tatăl, iar Arie și cei împreună cu el au fost condamnați, dimpreună cu hula lor și s-au alcătuit primele articole din Crez.
Împăratul Constantin cel Mare a hotărât să zidească o nouă capitală, Constantinopol (grec. Constantinopolis, „orașul lui Constantin”, inaugurată la 11 mai 330. Din fostul Bizanț, Constantin face o capitală de imperiu creștin, cu biserici minunate – ca aceea a Sf. Apostoli – oraș strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit „Roma cea nouă”, umbrind Roma antică. Mai mult, episcopul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste, egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al Sinodului al II-lea Ecumenic din anul 381 și prin canonul 28 al Sinodului de la Calcedon din 451.
Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creștinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, scutește pe preoți de obligația funcțiilor municipale și le acordă subvenții. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creștin (răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roșu). Îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor, acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos), care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba romană sub termenul de biserică.
Împăratul Constantin a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veșnice a mamei sale.
Împărăteasa Elena, mama sfântului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei Crucea pe care a fost răstignit Hristos. A zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret și multe alte sfinte locașuri.
Unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din țară închinate Sfinților Împărați Constantin şi Elena este Catedrala patriarhală din București, ctitorie a voievodului Ţării Românești, Constantin Șerban Basarab (1654-1658), care a fost sfințită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Romanești şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.
-Preot Olivian SANDU
