A fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfânta Teodosia s-a apropiat de creștinii închiși în temniță pentru că nu mai jertfeau idolilor și i-a întărit în mucenicia lor. Din această cauză, sfânta a fost dusă de soldații care păzeau temnița înaintea judecătorului. Acesta auzind cele întâmplate, a poruncit să i se lege o piatră de gât și să fie aruncată în mare. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îngerii au adus-o la mal nevătămată.
Când ea s-a înfățișat înaintea judecătorului, purtând în mâini piatra care fusese legată de grumajii ei, el a poruncit ca să i se taie capul în următoarea noapte. Teodosia s-a înfățișat părinților ei înconjurată de o lumină cerească negrăită, și de multe alte fecioare, și ele mântuite, și le-a zis: „Vedeți voi ce mare este slava și harul Hristosului meu, de care voiați să mă lipsiți?” Ea a rostit către părinții ei aceste cuvinte, pentru că aceștia o opriseră să-şi mărturisească pe față credința în Hristos și să se facă mucenică.
Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârsta de numai 18 ani.
Sfântul Mucenic Olivian, Episcopul cetății Aneu
Acest Cuvios, prăznuit de creștinii ortodocși la 29 mai, a trăit pe vremea împărăției lui Maximian. Dus la Iulie și Elian, pentru că refuza să aducă jertfe idolilor, a fost dezbrăcat de haine și ars cu fier înroșit în foc. Trimis apoi la închisoare, a fost dus din nou la judecată, unde, neplecându-se, a fost dezbrăcat, i s-a strujit trupul cumplit, fiind aruncat în foc, unde și-a dat duhul lui Dumnezeu.
Putem spori în rugăciune fără ascultare?
Să-ți povestesc o întâmplare. Era un bătrânel care avea doi ucenici. Unul era ascultător, dar la rugăciune simțea multă uscăciune. Celălalt nu făcea ascultare, însă la rugăciune era plin de lacrimi. Starețul lor se mira mult de aceasta, și de aceea a mers să se sfătuiască cu duhovnicul lor. Acela, fiind înțelept, l-a sfătuit să mai aștepte puțin și atunci va vedea cum vor evolua lucrurile. Într-adevăr, după puțin timp, ucenicul cel bun a început să simtă harul rugăciunii, umplându-se de lacrimi și de bucurie. Celălalt însă, chiar și cele pe care le avea, le-a pierdut încet-încet și a rămas cu totul gol.
Harnicul, leneșul și ispitele
Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat:
– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușca?
– Bineînțeles, bunicule, că vânătorul și-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
– Păi, vezi, băiatul meu…! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. Când ești muncitor și harnic, când ești mereu preocupat să faci cât mai mult și mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător, diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea și să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor și cu tragere de inimă, fiindcă doar așa va afla liniște și bucurie în viață.
Preot Olivian SANDU
