Au luat mucenicia în anul 73, în vremea persecuției împotriva creștinilor pornite de cezarul Adrian.
Leontie a fost comandant roman în orașul Tripoli din Fenicia. Cezarul Adrian, aflând că Leontie este creștin, a trimis un detașament militar pentru a-l aresta.
Ipatie, conducătorul acestui detașament, s-a îmbolnăvit pe drum, oastea fiind nevoită să se oprească. Într-o noapte, lui Ipatie i s-a arătat un înger, zicându-i: „Dacă vrei să te faci bine, atunci strigă de trei ori cu glas mare, ridicându-ți privirea spre cer: «Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mi mie!»”.
Ipatie a descoperit ostașilor vedenia şi toți au strigat după cum spusese îngerul. Minunea însănătoșirii lui Ipatie i-a uimit pe mulți, dar mai ales pe un anume Teodul. Atunci Ipatie şi Teodul au luat hotărârea de a o lua înaintea celorlalți, pentru a-l găsi ei primii pe Leontie.
Ajungând, Leontie le-a grăit lor despre credința în Hristos astfel încât inimile lor s-au aprins de dragoste pentru Dumnezeu. În acel moment, un nor i-a umbrit şi s-a pogorât asupra lui Ipatie şi Teodul o rouă minunată. Acesta a fost Duhul Sfânt, Care a botezat sufletele lor. Tot atunci Leontie a grăit către ei astfel: „Întru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
Cezarul Adrian a continuat să-i prigonească pe Teodul şi pe cei doi fii duhovnicești ai săi. Astfel, fiind prinși, Ipatie şi Teodul au fost torturați murind prin decapitare.
Leontie a fost torturat până când sufletul său s-a mutat la Domnul.
Întotdeauna să ne rugăm ca Domnul să ne povățuiască ce anume trebuie să facem, şi Domnul nu ne va lăsa să ne rătăcim. Adam n-a avut înțelepciunea să-L întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, şi pentru aceasta a pierdut Raiul. David n-a întrebat pe Domnul: „Este bine, oare, să iau pe femeia lui Urie?” şi a căzut în păcatul uciderii şi al preacurviei. Așa şi toți sfinții care au păcătuit, au păcătuit pentru că n-au chemat pe Domnul să-i ajute şi să-i povățuiască. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: „Când vorbeam după mintea mea, se întâmpla să greșesc”.
Dar sunt şi greșeli fără păcat, care vin din nedesăvârșirea noastră; le vedem chiar şi la Maica Domnului. În Evanghelie se spune că atunci când a părăsit Ierusalimul împreună cu Iosif, ea credea că Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscuți… Şi abia la capătul a trei zile de căutări L-au găsit în templu vorbind cu cărturarii (Luca 2, 44).
Astfel, numai Domnul știe toate, noi însă, oricine am fi, trebuie să ne rugăm Domnului să ne povățuiască şi să întrebăm pe părintele duhovnicesc, ca să nu greșim. Duhul lui Dumnezeu povățuiește pe toți în chip deosebit: unul se liniștește (viețuiește în isihie) în singurătate, în pustie, altul se roagă pentru oameni; altul este chemat să păstorească turma cuvântătoare a lui Hristos; altuia i s-a dat să propovăduiască sau să mângâie pe cei ce suferă; altul slujește pe aproapele din muncă sau averea lui – toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfânt şi toate sunt date în grade diferite: unuia treizeci, altuia șaizeci, altuia o sută (Marcu 4, 20). Dacă ne-am iubi unii pe alții întru simplitatea inimii, atunci Domnul ne-ar arăta prin Duhul Sfânt multe lucruri minunate şi ne-ar descoperi mari taine. (Sfântul Cuvios Siluan)
Preot Olivian SANDU
