joi, septembrie 28, 2023
AcasăSportFinală de vis la Australian Open

Finală de vis la Australian Open

 

Rafael Nadal va disputa finala probei masculine a primului Mare Şlem al anului cu Roger Federer.

 

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat în finala Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, unde îl va întâlni pe elveţianul Roger Federer, în urma victoriei obţinute ieri, în semifinale, în cinci seturi, 6-3, 5-7, 7-6 (7/5), 6-7 (4/7), 6-4, în faţa bulgarului Grigor Dimitrov, transmite Agerpres.

Este prima finală dintre cei doi mari rivali, Nadal şi Federer, după cea de la Roland Garros din 2011, şi a noua în total, Nadal conducând cu 6-2.

Federer s-a calificat în finală în urma victoriei obţinute joi, tot în cinci seturi, 7-5, 6-3, 1-6, 4-6, 6-3, în faţa compatriotului său Stanislas Wawrinka.

Nadal, numărul 9 mondial, a avut de disputat un meci foarte intens pentru a-i veni de hac lui Dimitrov, nr. 15 mondial. Bulgarul a luat iniţiativa de pe fundul terenului şi l-a obligat pe Nadal să se apere, iar spaniolul a făcut-o remarcabil. Dimitrov a făcut mai multe puncte câştigătoare (40 de pe fundul terenului, faţă de 27 Nadal), dar şi mai multe greşeli (70, faţă de 43).

Dimitrov, care a disputat a doua sa semifinală de Mare Şlem, după Wimbledon 2014, a avut şansa sa în setul cinci (trei meciuri de break). Însă el a fost cel care a cedat în al doilea ghem, şi asta după ce a salvat primele două mingi de meci. „E greu să descriu în cuvinte acest meci. Grigor a jucat incredibil, a fost un meci deosebit. Sunt foarte fericit că am luat parte la acest spectacol, publicul a fost extraordinar şi le mulţumesc. A fost perioadă de neuitat pentru mine, aceste două săptămâni. Am avut momente mai puţin plăcute în ultima vreme şi e bine să revin. Mi-a fost greu şi la Roland Garros, când am fost nevoit să mă retrag. Recunosc că nu m-am gândit la o finală la Melbourne. Mă simt norocos şi fericit. Va fi ceva deosebit să joc o finală cu Roger. Ambii am avut probleme fizice în ultima vreme”, a declarat spaniolul în vârstă de 30 ani.

Înaintea finalei cu Federer de mâine, de la ora 10:30, Nadal a declarat că speră să se „recupereze bine”.

Federer şi Nadal sunt jucătorii care au cucerit cele mai multe titluri de Mare Şlem din istorie. Roger deţine recordul absolut (17), în timp ce Rafael are tot atâtea trofee ca şi Pete Sampras (14). Per total, cei doi s-au duelat de 34 de ori, iar 23 dintre confruntări i-au revenit lui Nadal. La Australian Open, ei s-au întâlnit de trei ori şi de fiecare dată s-a impus spaniolul.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.4 ° C
18.6 °
14 °
56 %
1.9kmh
1 %
joi
27 °
vin
28 °
sâm
28 °
Dum
22 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

La Tudora s-a discutat de autostrada care va trece odată și odată pe lângă comună. Toată lumea a fost foarte interesată.

EDITORIAL

Deși a trecut, iată, mult timp de la tragica dispariție a Alexandrei Ivanov, în fața Maternității ard necontenit candele și lumânări, altarul improvizat fiind...

EPIGRAMA ZILEI

Celor care ați mai sperat, Crud am să vă dezamăgesc : Ion, cu capul cel tăiat Nu e din neamul ... Iliesc! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...