vineri, martie 29, 2024
AcasăSportIstorie scrisă de Federer

Istorie scrisă de Federer

 

Tenismanul elveţian a câştigat cel de-al 18-lea Mare Şlem în carieră, fiind de departe cel mai bun jucător al tuturor timpurilor.

 

Roger Federer, inepuizabil, a câştigat pentru a cincea oară titlul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, învingându-l duminică în finala de la Melbourne pe spaniolul Rafael Nadal în cinci seturi, 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, în trei ore şi 38 de minute, transmite Agerpres.

Una dintre cele mai vechi şi mai urmărite rivalităţi din ultimul deceniu al tenisului masculin, punctată de 35 de meciuri în palmaresul direct, a meritat şi de data aceasta interesul imens al iubitorilor acestui sport, care au putut urmări un nou regal de tenis, desfăşurat într-o tensiune excepţională. Deşi ambii jucători au peste 30 de ani, valoarea lor extraordinară nu a lăsat niciun moment să se vadă acest doar aparent handicap, iar cel mai vârstnic, Federer (35 de ani şi şase luni), s-a impus. El a şi început mai bine, adjudecându-şi rapid primul set, cu 6-4, care, în ciuda faptului că a avut cele mai multe jocuri, a durat cel mai puţin, 34 de minute.

Fără să cedeze un singur moment, Rafael Nadal a revenit de fiecare dată, egalând la 1 şi la 2, pentru ca în setul decisiv să cedeze în faţa preciziei la primul serviciu etalate de Roger Federer (20 de aşi faţă de numai patru Nadal), această manşă decisivă durând 61 de minute.

Pe Arena centrală a complexului australian, „Rod Laver”, chiar marele campion australian care a dat numele imensei incinte a înmânat trofeul de învingător lui Federer, al 18-lea de Mare Şlem a acestui jucător, considerat de majoritatea specialiştilor, dar mai ales a iubitorilor sportului, cel mai mare tenisman din toate timpurile.

 

Federer ar fi acceptat o remiză

 

„Vreau să-l felicit pe Rafa pentru revenire şi pentru turneul pe care l-a făcut. Nu cred că vreunul dintre noi am fi crezut acum patru-cinci luni că vom juca din nou o finală de Mare Şlem, dar iată-ne aici. Eu eram mulţumit şi dacă pierdeam. În tenis nu există remize, dar aş fi fost foarte bucuros să accept una şi să o împart cu Rafa. Chiar şi fără victorie, ar fi fost o revenire perfectă pentru mine. Vă mulţumesc tuturor, pentru tot. Sper să ne revedem anul viitor. Dacă nu, am avut un drum foarte bun aici. Nu pot fi mai fericit pentru că am câştigat”, a declarat Federer, la festivitatea de premiere, în cadrul căreia a primit trofeul din partea legendarului Rod Laver.

De asemenea, elveţianul a avut un mesaj pentru rivalul său: „Te rog să joci în continuare, Rafa! Tenisul are nevoie de tine”.

Nadal şi-a acceptat înfrângerea cu demnitate şi fairplay. „Îl felicit pe Roger, e fantastic cum joacă după o pauză atât de lungă. Cu siguranţă, a lucrat foarte mult pentru a ajunge la acest nivel de tenis. Probabil Roger a meritat puţin mai mult decât mine. Trebuie să încerci în continuare. Trofeul învinsului e frumos, dar mai frumos e cel al învingătorului. Simt că am revenit la un nivel înalt şi voi continua să lupt în restul sezonului. Voi încerca să iau din nou trofeul învingătorului în viitor”, a spus Rafa Nadal.

La festivitatea de premiere, cei doi finalişti au încasat şi bonusurile în bani şi puncte ale concursului – 3,7 milioane de dolari australieni şi 2.000 puncte pentru învingător, respectiv 1,9 milioane de dolari australieni şi 1.200 puncte ATP pentru învins.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...