spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSportPreşedintele FRF, Răzvan Burleanu, în vizorul DNA

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, în vizorul DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus în mişcare cercetările în dosarul plângerilor penale făcute de mai mulţi membri afiliaţi ai FRF privind fapte comise de actualul preşedinte, Răzvan Burleanu, în intervalul 2014-2018.

ProSport a descoperit că la MTS au ajuns, în urmă cu aproximativ două săptămâni, nişte cereri ale procurorilor DNA, care doresc să afle detalii despre statutul juridic al FRF, despre situaţia Comitetului Executiv şi alte informaţii de natură să clarifice legalitatea în care s-a aflat, după 2014, conducerea federaţiei. ProSport a cerut lămuriri pe această temă chiar de la Ministerul Tineretului şi Sporturilor. Instituţia a confirmat informaţiile: „În legătură cu solicitarea dumneavoastră, vă informăm că nu vă putem da detalii sau alte amănunte în legătură cu solicitarea DNA, fiind vorba despre o cercetare în curs. Pentru alte informaţii vă rugăm să vă adresaţi parchetului respectiv“.

Comitetul Executiv a fost declarat definitiv ilegal de instanţe în 2015, dar a continuat să ia decizii care implicau cheltuieli de milioane de euro

Plângerile la adresa lui Burleanu şi a conducerii FRF au început să sosească la DNA astă-toamnă. ProSport a dezvăluit în exclusivitate, la momentul respectiv, demersul lui Tudor Iacov, preşedinte la Progresul Bucureşti. Vexat de faptul că Burleanu şi comisiile FRF acoperă ilegalităţile comise în interiorul AMFB şi tolerează chiar infracţiuni de corupţie şi dare de mită (secretarul general al AMFB, Claudiu Baboia, a fost şi condamnat, între timp, dar continuă să rămână în funcţie, contrar Codului Disciplinar al FRF, FIFA şi UEFA), Iacov a făcut o plângere penală pe care a depus-o la DNA. Conducătorul de la Progresul a reclamat mai multe fapte comise de Burleanu – despre multe dintre ele, ProSport v-a informat atunci când s-au produs.

Burleanu e acuzat că a accesat – şi primit – circa 300.000 de euro din fondurile europene pentru un program de integrare a tinerilor discriminaţi. FRF a luat banii, i-a cheltuit, dar nu i-a angajat pe cei 13 oameni, conform contractului semnat, scrie în plângerea penală de la DNA. Ministerul Dezvoltării a verificat şi a sesizat neregulile, iar Burleanu, încercând să scape, a dat în judecată guvernul. A pierdut procesul la Tribunalul Bucureşti şi mai poate ataca sentinţa la Curtea de Apel.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

  1. E strigator la cer , ca mai peste tot unde se invirt bani coruptia e la ea acasa , oamenii au ajuns fara valoare daca nu au parale si nu conteaza cine si cum si-i procura , iar mai dureros este ca celor pusi sa limiteze pe cit posibil acest flagel al coruptiei , li se inchide gura de citre cei ce emana legile tarii si cei numiti in functii sa urmareasca îndeplinirea dreptatii in ROMANIA , dar ti-ai gasit . .

Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...