sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăSportSenegalul, o nouă surpriză

Senegalul, o nouă surpriză

Naţionala de fotbal a Senegalului a învins-o surprinzător pe cea a Poloniei, cu scorul de 2-1 (1-0), în meciul care a avut loc în Grupa H.

Thiago Cionek (minutul 38, autogol) şi Mbaye Niang (minutul 60) au înscris golurile Senegalului, iar Grzegorz Krychowiak (minutul 86) a punctat pentru Polonia, în acest meci cu care s-a încheiat prima etapă din faza grupelor la CM 2018.

În afara Senegalului, toate celelalte echipe africane au pierdut meciurile disputate până acum la CM 2018.

Senegalul este pentru a doua oară la Mondial. La prima sa participare, în 2002, naţionala africană a ajuns până în sferturi de finală.

Tot în Grupa H, Japonia a învins surprinzător Columbia cu scorul de 2-1.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...