sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăSportCostel Enache: ”Nu avem deloc un debut lejer!”

Costel Enache: ”Nu avem deloc un debut lejer!”

Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani a recunsocut că și-ar fi dorit să aibă parte de alți adversari în primele etape și a spus că debutul de campionat nu e tocmai cu adversarii pe care și i-ar fi dorit, afirmând că nu va fi deloc un debut lejer pentru echipa sa.

„Asta este ne pregătim și încercăm să facem față. Nu e un debut lejer, ceea ce ne-am fi dorit. Până la urmă tot îi întâlnim”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani.

În privința duelului cu CFR Cluj din Gruia din prima etapă, principalul FC Botoșani a afirmat că lucrurile sunt total schimbate față de sezonul trecut când cele două echipe deschideau sezonul în Liga I, la fel cum o vor face și în acest sezon.

„Sunt contexte diferite. Este un alt an, ei au alt statut.Sunt campionii României.  Au schimbat și lotul și modelul de joc. E o necunoscută, însă sperăm să ne prezentăm la fel de bine în fața lor cum am făcut-o sezonul trecut când am terminat de două ori la egalitate atât în Gruia cât și pe Municipal în campionat!”, a conchis Costel Enache.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...