sâmbătă, septembrie 23, 2023
AcasăSportÎl demite FC Botoșani pe Mangia?

Îl demite FC Botoșani pe Mangia?

Italianul de pe banca CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, ar putea fi demis în cazul unui eșec sau semieșec vineri pe teren propriu cu FC Botoșani.

Rezultatele sub așteptri dina cest debut de sezon au învolburat apele în Bănie, italianul pierzându-și susținerea pe care a avut-o în fața oficialilor echipei.

Fără gol marcat în primele trei meciuri oficiale ale sezonului și cu doar un punct trecut în dreptul său în clasament în urma remizei din prima etapă a campionatului cu Poli Iași de pe teren propriu, Craiova este pe ultimul loc în Liga I, iar situația este una extrem de încordată în Bănie.

 „Nu mă tem că voi fi demis! N-am nimic nici cu fanii care critică, deși eu mi-aș încuraja echipa în locul lor”, a declarat  Devis Mangia după eșecul de la Sepsi din etapa a II-a a Ligii I.

Este greu de crezut însă că italianul va mai beneficia de susținerea patronului Mihai Rotaru în cazul în care nu va învinge Botoșaniul, care surprinzător, după primele două etape este liderul Ligii I.

În presă au apărut deja două variante de schimbare a lui Mangia, ambii antrenori, posibili succesori ai tehnicianului italian, fiind liberi de contract acum. Este vorba de Edward Iordănescu și Cristiano Bergodi. Cei doi au mai fost în atenția oltenilor și în trecut.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.1 ° C
17.7 °
14.4 °
83 %
2.4kmh
89 %
sâm
31 °
Dum
28 °
lun
29 °
mar
29 °
mie
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când îți place prea tare ce scrie pe bord, nu mai are importanță unde parchezi.

EDITORIAL

M-am înfiorat ascultându-l pe Ciolacu, fantele de Buzău devenit prim – ministru, cum declamă pe sticlă: impozităm luxul și viciul și averea, scădem numărul...

EPIGRAMA ZILEI

Cred că are râie, vara Unei cunoștințe dragi C-o mănâncă subsuoara Din ... nădragi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...