luni, iunie 16, 2025
AcasăSportCalificare la pas pentru Irina Begu la Flushing Meadows

Calificare la pas pentru Irina Begu la Flushing Meadows

Irina Begu (59 WTA) a izbutit să se califice în turul doi la ultimul turneu de Mare Şlem al anului. Begu a trecut în două seturi de Jennifer Brady (66 WTA), reprezentanta tării gazdă.

Cotată de casele de pariuri cu a doua şansă în această partidă, Begu a avut nevoie de o oră şi jumătate pentru a trece în două seturi de Brady, scor 6-3, 6-3. Succesul i-a asigurat jucătoarei noastre calificarea în turul 2, 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 93.000 de dolari.

Irina Begu nu mai câştigase de la Roland Garros, din turul al doilea cu Shuai Zhang. La US Open, în turul doi, va întâlni tot o jucătoare din China, pe Qiang Wang, cea care a eliminat-o pe Magdalena Rybarikova (29 WTA) cu un clar 6-2, 6-2. Begu şi Wang se vor întâlni în premieră.

Irina Begu este pe un segment de tablou unde Elina Svitolina este jucătoarea cu cel mai bun clasament.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
23.3 °
50 %
3.3kmh
99 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...