miercuri, decembrie 3, 2025
AcasăSportCraiova e în optimile Cupei României după 2-0 cu Snagov!

Craiova e în optimile Cupei României după 2-0 cu Snagov!

Universitatea Craiova și-a respectat statutul de favorită și s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a eliminat-o aseară pe Sportul Snagov, impunându-se în 16-imi cu scorul de 2-0.

În ciuda diferenței de scor, jocul echipei lui Devis Mangia, echioă care deține trofeul, nu a fost cel așteptat, în prima repriză jucătorii Universittății au dat impresia că tratează partida ca pe un simplu amical.

Alb-albaștrii au deschis scorul prin Florin Gardoș, care a reluat cu capul, de la șapte metri, o centrare dintr-o lovitură liberă executată de Alex Cicâldău în minutul 37, aceasta fiind singura fazăă notabilă a oltenilor în primul mitan, încheiat cu scorul de 1-0.

Gruparea din Bănie și-a majorat avantajul prin Jovan Markovic, care a primit o pasă în centrul careului mare de la Mitriță și a șutat pe lângă Marinescu în minutul 74.

Cu scorul de 2-0, Universitatea Craiova a a acces în optimile de finală ale Cupei României.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.8 °
6.1 °
95 %
5.8kmh
100 %
mie
8 °
J
10 °
vin
9 °
S
7 °
D
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici va fi o porțiune pentru mountain bike.

EDITORIAL

Orice lege care funcționează pe teritoriul patriei ar trebui să fie atât de clară și la obiect încât pentru orice cetățean român care dispune...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...