miercuri, iulie 2, 2025
AcasăSportIanis Hagi: „Lupta la play-off este foarte strânsă!”

Ianis Hagi: „Lupta la play-off este foarte strânsă!”

Ianis Hagi, căpitanul formației Viitorul a declarat la finalul partidei pe care constănțenii l-au câștigat la Botoșani cu scorul de 2-1, meci în care a înscris de la punctul cu var în  minutul 84 al doilea gol al formației sale, că cele trei puncte obținute în acest meci sunt extrem de importante în economia acestui campionat.

„Aveam nevoie de victorie, pentru că a venit acea înfrângere neaşteptată cu Sepsi. Lupta este foarte strânsă la play-off şi trebuia să luăm trei puncte. Aşa am simţit. Şi cu Hermannstadt am dat gol tot cu stângul. Nu contează cu picior înscriu eu, contează să dau gol şi să-mi ajut echipa. Sunt pregătit să fac orice pas, sunt pregătit pentru orice. Am spus că sunt concentrat pe echipa de club, să joc cât mai bine aici şi să îmi ajut echipa. Asta este cel mai important, este datoria mea să îmi fac treaba pentru că mă plăteşte clubul. Ce va fi, nu ştiu. Deocamdată, am planuri de vacanţă cu familia. Am rezultate şi la club, şi la naţională, este normal să îţi doreşti. Sunt fericit, mă simt bine că joc fotbal”, a declarat Ianis Hagi, căpitanul formației Viitorul Constanța.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...