marți, octombrie 28, 2025
AcasăSportFranţa, regina Europei la handbal

Franţa, regina Europei la handbal

Campioana mondială la handbal feminin, Franţa, a câştigat în premieră titlul continental, după ce a învins formaţia Rusiei cu scorul de 24-21 (13-12), aseară, la Paris, în finala Campionatului European. „Les Bleues” aveau trei medalii de bronz la Europene, în timp ce Rusia, campioana olimpică en titre, avea o medalie de argint şi două de bronz la Europene, după ce a pierdut finala din 2006.
Titlul continental aduce Franţei şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Franţa a câştigat meritat, deşi a pierdut-o în minutul 36 pe Allison Pineau, eliminată destul de uşor după ce mingea aruncată de la şapte metri de fosta jucătoare a echipelor Oltchim şi HCM Râmnicu Vâlcea a şters faţa portarului Ana Sedoikina.
Prima repriză a fost una echilibrată: deşi Franţa a condus cu 3-1, 4-3, 5-4 în debutul meciului, Rusia a avut 6-5, 7-6. Franţa a trecut apoi din nou la cârmă, cu 9-7, 10-8, iar la pauză avea avantaj minim, 13-12. Echipa antrenată de Olivier Krumbholz a pierdut-o pe Pineau, dar s-a desprins la 16-13 şi a rămas mereu la conducere pe tabela de marcaj, la unu, două sau trei goluri, câştigând în cele din urmă cu 24-21.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
8.3 ° C
8.3 °
7.6 °
67 %
3.2kmh
25 %
mar
8 °
mie
16 °
J
18 °
vin
18 °
S
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E pentru cultură generală, citești numele și apoi trebuie să ghicești chipul.

EDITORIAL

Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...