sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportLuptă în opt pentru trei locuri de play-off »» Vezi programul echipelor...

Luptă în opt pentru trei locuri de play-off »» Vezi programul echipelor angrenate în lupta pentru play-off!

Rezultatele surprinzătoare înregistrate în prima rundă din 2019 a acestui mini-retur al Ligii I au aruncat în aer lupta la play-off.

Dintre primele 10 echipe clasate în clasament la finalul anului 2018, doar FC Botoșani a obținut victoria. Restul echipelor fie au remizat între ele fie au pierdut în fața echipelor aflate în subsolul clasamentului.

Aceste rezultate total neașteptate au făcut ca înainte cu patru etape de finalul sezonului regular, lupta pentru un loc de play-off să fie pe viață și pe moarte.

Dacă CFR Cluj și FCSB și-au asigurat și matematic prezența în play-off, iar Universitatea Craiova este la rândul ei ca și calificată la „masa bogaților”, lupta pentru ultimele trei locuri care la finele acestui sezon regular asigură prezența între primele șase formații care se vor lupta în play-off rămâne deschisă.

Astfel de la locul 4 pe care în prezent se află Viitorul Constanța cu 34 de puncte și până la locul 11 pe care se clasează Dinamo cu 25 de puncte, oricare dintre echipe are șansa de a se clasa pe ultimele trei locuri de play-off.

Din acest sezon regular mai sunt de disputat patru runde, deci mai sunt puse în joc 12 puncte pentru fiecare echipă, iar diferența între locul 4 și 11 este de doar 9 puncte!

 

FC Botoșani și Dinamo, cel mai ușor program!

 

Dintre cele șapte formații aflate în luptă pentru ultimele două locuri de play-off, Dinamo are cel mai bun program, urmată de FC Botoșani.

„Câinii” vor juca doar cu o singură echipă care în acest moment se află pe loc de play-off, respectiv Sepsi. O victorie a „câinilor” în acest meci ar face ca trupa din Șoseaua Ștefan cel Mare să intre bine de tot în cărți având în vedere că în ultimele două etape ar urma să joace cu modestele Călărași și Chiajna. Practic dacă bat la Sepsi sâmbătă, „câinii” își joacă o carte decisivă pentru play-off pe teren propriu cu FC Botoșani.

Gruparea pregătită de Liviu Ciobotariu are după Dinamo cel mai bun program pe acest final de sezon regular. Botoșănenii vor întâlni FC Voluntari și Gaz Metan pe teren propriu și Dinamo și Viitorul Constanța în deplasare.

„După  meciul cu Voluntari vom putea vorbi de calcule. Să trecem cu bine de examenul numit Voluntari și pe urmă vorbim și de play-off”, a repetat obsesiv Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al FC Botoșani.

Astra, Sepsi, Hermannstadt și Iași, program infernal!

 

Chiar dacă Sepsi și Astra au avantajul unei diferențe de 4, respectiv 3 puncte, față de plutonul de trei echipe clasate pe locurile 7-9 (n.r. Hermannstadt, FC Botoșani, Gaz Metan Mediaș), ambele formații au program infernal în ultimele patru etape, la fel ca și FC Hermannstadt și Iași. Față de cele patru enumerate, Gaz Metan pare a avea un program mai facil, ardelenii întâlnind Iași și Botoșani în deplasare și Sepsi și Călărași acasă.

În play-off se poate merge și cu mai puțin de 38 de puncte!

În cele trei sezoane de sistem playoff/playout, locul 6 a încheiat sezonul regular cu cel puţin 38 de puncte.

În 2016, ASA Tg. Mureş a avut 38 de puncte, a urmat în 2017 Dinamo cu 41 de puncte și Poli Iaşi în 2018 cu 39 de puncte.

În acest moment Astra pare favorită la ultimul loc de play-off, giurgiuvenii fiind practic la mâna lor pentru a fi la „masa bogaților”.

Cu 32 de puncte și un avans de trei lungimi în fața trioului Hermannstadt- Botoșani- Mediaș, giurgiuvenii vor înfrunta Viitorul, CFR Cluj, Hermannstadt şi Craiova, meciuri din care trebuie să scoată cel puțin șase puncte pentru a rămâne cu prima șansă la play-off.

În acest sezon, având în vedere programul ultimelor patru etape am putea asista însă la o premieră și anume ca echipa clasată pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off să se califice cu mai puțin de 38 de puncte!

 

 

Programul echipelor angrenate în lupta pentru play-off:

 

Locul 4- Viitorul Constanța- 34 pct.

d) Astra Giurgiu

a) Poli Iași

d) Sepsi OSK Sf. Gheorghe

a) FC Botoșani

 

Locul 5- Sepsi OSK Sf. Gheorghe- 33 pct.

a) Dinamo

d) Gaz Metan Mediaș

a) Viitorul Constanța

d) CFR Cluj

 

Locul 6- Astra Giurgiu- 32 pct.

a) Viitorul Constanța

d) CFR Cluj

a) FC Hermannstadt

d) Universitatea Craiova

 

Locul 7- FC Hermannstadt- 29 pct.

d) FCSB

a) Universitatea Craiova

d) Astra Giurgiu

a) Poli Iași

 

Locul 8- FC Botoșani- 29 pct.

a) FC Voluntari

d) Dinamo

a) Gaz Metan Mediaș

d) Viitorul Constanța

 

Locul 9- Gaz Metan Mediaș- 29 pct.

d) Poli Iași

a) Sepsi OSK Sf. Gheorghe

d) FC Botoșani

a) Dunărea Călărași

 

Locul 10- Poli Iași- 29 pct.

a) Gaz Metan Mediaș

d) Viitorul Constanța

a) CFR Cluj

d) FC Hermannstadt

 

Locul 11- Dinamo- 25 pct.  

d) Sepsi OSK Sf. Gheorghe

a) FC Botoșani

d) Dunărea Călărași

a) Concordia Chiajna

 

*notă:

a) joc acasă

d) joc în deplasare

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...