duminică, septembrie 14, 2025
AcasăSportCîmpanu vrea să înscrie în poarta campioanei și în cupă! (Video)

Cîmpanu vrea să înscrie în poarta campioanei și în cupă! (Video)

Jucătorul FC Botoșani, George Cîmpanu s-a arătat încrezător în șansele pe care gruparea locală le are de a elimina CFR Cluj din Cupa României.

Autor al golului din campionat din „Gruia” din urmă cu câteva runde, în înfrângerea cu 4-1 suferită de FC B otoșani, George Cîmpanu a declarat că își dorește să însrie și în jocul din cupă, dar de această dată rezultatul să fie favorabil grupării locale.

„Avem șansa noastră. Va fi un meci ca oricare altul. Tebuie să intrăm pe teren cu gândul la victorie, cu ambiție, să dăm totul și sunt convins 100% că la final va ieși bine. Sper să înscriu și în cupă așa cum am făcut-o în campionat și să câștigăm. Mesajul meu pentru fani este să ne susțină necondiționat cum au făcut-o până acum și să vină la meci”, a afirmat Cîmpanu.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
16.7 ° C
17.8 °
16.7 °
66 %
1.8kmh
41 %
D
28 °
lun
19 °
mar
25 °
mie
17 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...