vineri, iulie 11, 2025
AcasăSportIrina Begu, out de la Melbourne!

Irina Begu, out de la Melbourne!

Dacă Simona Halep s-a calificat în turul doi la Australian Open, în schimb Irina Begu a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul 9, cu 6-1, 6-4, la Melbourne, în prima rundă a primului Mare Şlem al anului.

În vârtă de 28 de ani și clasată pe locul 10 WTA, olandeza s-a impus după o oră şi 15 minute, la capătul unui meci pe care l-a controlat de la un capăt la altul.

Irina Begu (29 ani, 105 WTA) şi Bertens sunt acum la egalitate în meciurile directe, 2-2, după ce românca s-a impus în 2012 în optimi la Linz, cu 6-4, 7-6 (7), şi în 2014 în calificări la Estoril, cu 0-6, 6-4, 6-2. Bertens a obţinut prima sa victorie în 2017, în optimi la Madrid, cu 6

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...