miercuri, iulie 2, 2025
AcasăSportDeac a ajuns la Botoșani la 50 de goluri în Liga 1!

Deac a ajuns la Botoșani la 50 de goluri în Liga 1!

Mijlocașul CFR Cluj, Ciprian Deac, a fost eroul partidei pe care CFR Cluj a câștigat-o pe „Municipal” cu scorul de 2-0.

Decarul a deschis scorul în minutul 3 după ce a transformat un penalty obținut de Bilel Omrani în urma unui duel cu Andrei Chindriș după care în minutul 12 a înscris dintr-o lovitură liberă de la 18 metri.

La finalul partidei, Deac a spus că a pierdut numărul golurilor marcate pentru CFR Cluj.

„Nici nu știam la ce număr de goluri am ajuns. E important că am câștigat și am luat cele trei puncte, pentru că după primul meci toată lumea ne-a criticat. Nici astăzi nu am făcut un joc extraordinar, dar e important că am câștigat. Eu zic că Botoșaniul a arătat destul de bine. Nu a arătat ca o echipă care nu a avut niciun meci oficial. S-au mișcat destul de bine”, a declarat Ciprian Deac.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...