sâmbătă, iulie 19, 2025
AcasăSportFC Botoșani, trimisă de Viitorul pe locul 8 la startul returului Ligii...

FC Botoșani, trimisă de Viitorul pe locul 8 la startul returului Ligii 1!

Viitorul Constanţa a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-1 (1-1), pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a 12-a a acestui sezon regular.

Sibienii, care au avut multe absenţe în acest meci, au deschis scorul prin fundaşul Raul Opruţ (min. 19). Dobrogenii au reușit însă să restabilească egalitatea până la pauză prin Kevin Luckassen (min.37) și să dea lovitura de grație în minutul 84 prin Andrei Ciobanu, câștigând duelul cu scorul de 2-1.

Cu cele trei puncte câștigate, Viitorul a acumulat 20 de puncte și a urcat pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off-ul acestei ediții a Ligii 1 devansând Chindia și FC Botoșani, gruparea locală ajungând pe locul 8. De partea cealaltă, FC Hermannstadt a rămas pe locul 14 cu 15 puncte.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.7 °
15.5 °
83 %
5.8kmh
100 %
vin
17 °
S
24 °
D
26 °
lun
30 °
mar
34 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La ce scumpiri se anunţă, în curând o să circulăm toţi cu jumate de maşină.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am tolerat, sau altfel spus am lăsat de la mine atunci când a fost vorba de disputele cu caracter...

EPIGRAMA ZILEI

Definiția lui, sare Din știutele tipare : Un individ oarecare Ce înșală la … cântare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...