joi, martie 28, 2024
AcasăSport„Bursucul” încinge meciul de la Botoșani: „Va fi pe viață și pe...

„Bursucul” încinge meciul de la Botoșani: „Va fi pe viață și pe moarte!”

Dan Petrescu își va începe cel de-al treilea mandat sâmbătă în deplasare cu FC Botoșani, partida contând pentru runda a VIII-a.

Ardelenii s-au încălzit pentru meciul cu botoșănenii într-un amical pe care l-au tranșat la scor de tenis, 6-0, cu Gaz Metan Mediaș. Clujenii nu le-au dat nicio șansă medieșenilor, Dennis Rusu (min. 29), Debeljuh (min. 49), Deac (min.52), Cestor (min.56, 60) și Fica (min.70) punctând pentru o victorie incredibilă.

Rezultatul nu a avut însă darul de –l relaxa pe „Bursuc”, teehnicianul campioanei arătându-se îngrijorat de proporțiile scorului în perspectiva confruntării de la Botoșani.

„Cred că e prima oară într-un amical când câștig cu 6-0. A fost atitudine bună în antrenamente. S-au antrenat foarte bine, au jucat foarte bine, prima repriză echilibrată. Cei de la Gaz Metan a jucat foarte bine în prima repriză, după care au încercat să atace mai mult, iar noi am profitat de spațiile avute. Nu mă așteptam să bat cu 6-0, pentru că Mediaș nu e echipă chiar așa de slabă. Băieții au avut poftă mare de joc, chiar nu am ce să reproșez nimănui. Toți au jucat foarte bine, n-am ce să zic. Pe Culio și Bordeianu îi cunosc foarte bine, pe Boateng l-am studiat bine, e un campionat nou, nu îi va fi ușor. Nu am găsit ceva negativ azi. Da, și Burcă. A fost un alt lucru foarte bun. Pentru mine, săptămâna viitoare va fi cel mai rău rezultatul ăsta. Bați 6-0, vor crede băieții că le știu pe toate, iar la Botoșani va fi un meci pe viață și pe moarte contra unei echipe care sigur va fi în play-off și sigur se va bate la primele trei locuri”, a declarat  Dan Petrescu, pentru CFR TV, după meci.

În disputa cu Gaz Metan, „Bursucul” a mizat pe Bălgrădean – Graovac, Burcă, Cestor, Fl. Ștefan – Nana Boateng, Bordeianu – Deac, Culio, Rusu – Debeljuh, formulă pe care în linii mari ar putea-o alinia și la meciul cu FC Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...